Brasov, prima zi de visare

  Planuiam sa ne trezim la 9 dimineata, pentru a avea timp sa luam la pas fiecare straduta a Brasovului, sa pozam fiecare casa cu arhitectura veche sau sa intram in fiecare anticariat ce ne iese indraznet in cale. Ne-am trezit, in schimb, la ora pranzului, putin confuzi, nestiind cu ce sa incepem si in ce directie sa ne indreptam.

  Am inceput binevoitor, ca orice turist get-beget, cu centrul orasului. Am strabatut Bulevardul Republicii, in pas aproape alergator, ocolind terasele ticsite, trecand cu vederea magazinele cu haine si ochind vreo doua magazine cu suveniruri.Niciodata nu-i uitam pe cei de acasa.

   Ajunsi in Piata Sfatului, ne-am pozat, am admirat oamenii si am interactionat putin cu porumbeii. Functioneaza daca ai covrigi in dotare. Am continuat pe aleea ce duce la impunatoarea Biserica Neagra. Surprinzator, era deshisa si am decis sa intram pentru un strop de aer arhaic, racoare imbietoare si o liniste atat de graitoare.

  Nu am putut rata nici Strada Sforii, care m-a dus cu gandul la minusculele alei ale Amsterdamului. A fost chiar amuzanta incercarea mea de ma prinde in poza, cumva, suspendata intre ziduri. M-am multumit, insa, cu o pozitie clasica.

  Cum Cristi e cu ochii dupa cafenele iesite din comun ( fapt ce completeaza excursiile pe care le facem impreuna ), am ajuns sa bem un Irish Coffee la Kafe Pub, un local excentric prin decor, dar si prin muzica. Am ascultat un jazz al anilor ’40, care a completata perfect atmosfera barului.

  Am purces catre celelalte atractii turistice de pe lista de must-see-uri. Trebuie sa mentionez ca am o obsesie in a-mi puncta fiecare lucru de pe lista. In plimbarea noastra am trecut de Poarta Schei, apucand drumul de dupa Ziduri. Paraul ne-a condus catre Turnul Negru, de unde poti admira frumoasele acoperisuri portocalii care picteaza toate vederile Brasovului. Am zabovit ceva timp pe terasa, nu ne puteam dezlipi ochii de pe acest tablou 3D impresionant.

  Stiam ca undeva mai sus este si Turnul Alb, asteptand in tihna sa se laude cu ale sale panorame de poveste, asa ca ne-am induplecat sa parasim Turnul Negru. Insa, pe drumul dintre cele doua, am intalnit un om cu o poveste. Oprindu-ne sa mai facem cateva poze, observ, meticulos aranjate intr-un triunghi, trei cristale. Curiozitatea-mi de copil m-a impins sa pun mana pe ele, sa le intorc, sa le analizez, sa imi dau seama ce scop au ele in povestea de acolo.  Imediat, apare o tipa de vreo 30 de ani, cu parul rosu, care imi spune ca acele cristale sunt ale ei si le-a adus in natura pentru a le purifica. Fiecare reprezinta o parte corpului si, de asemenea, fiecare comunica cu un element al naturii. Ne-a povestit cum forta cristalelor i-a adus drumurile vietii in Brasov, dupa ce si-a trait un sfert din ani in Bucuresti si a muncit inca ceva ani in Londra.Ne-a mai povestit cum a renuntat la  a se gandi non stop la bani. Partea frumoasa  e ca acum castiga mult mai bine decat atunci cand singurul ideal pe care il avea era un job cu un salariu foarte mare. Am aflat despre stiinta cristalelor si despre cum te poti simti mai aproape de natura, daca iti dedici putin timp acestei stiinte.

  Am continuat drumul cu mai multa energie si parca fiecare adiere de vant insemna o noua senzatie pe chipurile noastre.Turnul Alb era tot acolo, cu usile deschise catre comorile sale din interior. Ne-am delectat cu o frumoasa expozitie de pictura contemporana si am iesit pe terasa, oprind putin timpul in loc.

Coborand cu picioarele pe pamant, la propriu si la figurat, am descoperit o patiserie, unde se fac cei mai deliciosi covrigi polonezi. Patiseria Gigi se numeste. Am mai dat si peste Bistro de L’Art, un bistro cu aer parizian. Au trecut in doua randuri. doi oameni cu doi ponei. Apoi copii cu trotinete. In aroma siropului de soc, termin povestea si plec multumita acasa, asteptand o noua zi, o noua descoperire.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *