Sleek Foundation Tester Kit – instrumentul perfect pentru sculpting

Ideea de sculpting îmi era complet străină până să încep cursurile de machiaj. Acolo am descoperit ce diferenţă pot să facă nişte linii trasate în zonele potrivite. Se pot face atât din pudră, cât şi din fond de ten, singura condiţie este că nuanţa să fie mai închisă cu 2-3 tonuri decât tenul tău. Dacă mă întrebaţi pe mine, prefer oricând sculptingul din fond de ten, mi se pare mai puţin tricky şi mai uşor de manevrat, mai ales pentru fetele care nu au mai făcut asta până acum.

Deşi nu folosesc această tehnică zilnic, din lipsă de timp, dar şi pentru că nu mi se pare potrivită pentru un make-up de zi, atunci când vorbim despre evenimentele la care merg, weekend-urile în care ies, vorbim şi despre o sculptare discretă a feţei. Nu mi-am dorit să investesc foarte mult în produse speciale pentru această tehnică şi am avut norocul să descopăr la Sleek o paletă cu fonduri de ten pentru testare, cu diferite nuanţe, mai închise sau mai deschise. Mi s-a părut instrumentul potrivit pentru mine.

1. Are mai multe nuanţe, aşa încât pot testa care mă ajută cel mai mult.

*O să vedeţi toate nuanţele în pozele de mai jos.

2. E un produs profi, la un preţ mic, 25 RON.

3. Nu este într-o cantitate foarte mare, ci de ajuns pentru cât de des o voi folosi.

În imagini veţi vedea cum arată paleta şi un mic swatch cu nuanţele pe care le-am ales pentru mine. Sunt destul de deschise şi se potrivesc fetelor cu tenul foarte, foarte alb.

Paleta Sleek pentru sculpting

Paleta Sleek pentru sculpting

Paleta Sleek pentru sculpting

Swatch Paleta Sleek pentru sculpting

Mă puteți urmări și pe FacebookInstagram și Pinterest pentru mai multe poze, idei și informații. ❤



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *