Skip to main content

Pe Valentina Bălaşa Ario am cunoscut-o la atelierele de stil vestimentar feminin de la Fundaţia Calea Victoriei. Căutam emoţionată casa ce avea să mă găzduiască în fiecare miercuri din luna aceea pentru a-mi pune la punct cunoştinţele de bază în ceea ce priveşte construirea unui outfit sau cum să am o garderoba eficientă. Nu ştiam ce voi găsi, care va fi atmosfera sau câte femei voi întâlni acolo. Ei bine, însă… Toate lucrurile au fost minunate. Valentina nu a fost o simplă profesoară, a fost mentor. Atmosfera nu a fost de curs, ci de discuţie relaxată între femei. Iar femeile nu au fost timorate sau ruşinate de felul lor de a se îmbrăca, ci foarte doritoare să evolueze şi să aducă ceva nou în viaţa lor. Bineînţeles că toate acestea nu erau posibile fără Valentina, care, prin felul ei de a fi, a creat toate cele de mai sus.

Am decis că e momentul să o cunoaşteţi şi voi, omul dincolo de imaginea de consilier vestimentar, căci are multe alte pasiuni şi lucruri de povestit. Let’s be inspired!

interviu

1. Care crezi ca sunt calitățile unui consilier vestimentar bun?

Un consilier vestimentar bun este precum un bijutier talentat: va şlefui diamantul în cea mai potrivită formă, pentru a îi pune în valoare strălucirea şi perfecţiunea. Şi oamenii pot fi modelaţi în acelaşi fel ca diamantele.

2. Spune-mi 3 reguli de bază atunci când ne alcătuim o ținută.

Când construim o ţinută trebuie să ţinem seama de mai multe aspecte. În primul rând, piesele de îmbrăcăminte trebuie să fie mărimea potrivită , apoi vom ţine cont de calitatea fibrelor din care sunt confecţionate hainele. Încă un aspect important îl reprezintă potrivirea ţinutei cu locul unde vom merge.

3. Ce filme/documentare și ce cărți recomanzi în zona de fashion?

Recomand filmul documentar Fabulous Fashionistas. Este un film despre câteva doamne trecute de 80 de ani, care au un stil fabulos şi care reprezintă o sursă de inspiraţie inclusiv pentru femeile tinere.

4. Citești publicatiile glossy? Dacă da, pe care le recomanzi? Daca nu, de ce nu?

Citesc cam toate publicaţiile glossy care există pe piaţă, dar fără să fac o obsesie pentru una anume. În schimb, colecţionez reviste glossy din toate ţările lumii şi sunt interesată de revistele locale. Atunci când prietenii mei merg în străinătate, ştiu că le voi cere să îmi aducă o revistă de modă de care nu am auzit niciodată.

5. Ce surse de inspirație ai și le poți împărtăși cu noi?

Surse de inspiraţie găsesc peste tot, de la artă, arhitectură, literatură până la natură. Tot ce este în jurul nostru poate fi o sursă de inspiraţie, dacă suntem atenţi să observăm.

interviu

6. Cum ai ajuns să predai la Fundația Calea Victoriei?

Acum câţiva ani am avut o revelaţie. Eram în mijlocul oraşului Bucureşti, într-un magazin unde toate hainele şi pantofii erau din plastic. Era o imagine dezolantă, de bazar kitsch, cu femei îmbrăcate sumar şi ieftin. Am înţeles că avem nevoie de educaţie vestimentară ca de oxigen şi trebuie introdus acest program în şcoli. Am avut o discuţie pe tema educaţiei vestimentare cu persoana potrivită şi aşa am ajuns la Fundaţia Calea Victoriei. Astfel am reuşit să îmi duc planul până la capăt şi am dus cursul de educaţie vestimentară în şcoli, împreună cu Fundaţia Calea Victoriei. Au fost nişte ani de muncă, dar încep să se vadă rezultatele.

7. Care a fost cea mai mare provocare pe care ai întalnit-o de-a lungul carierei tale?

Provocări apar constant, dar cred că cea mai mare provocare vine din nevoia de a depăşi plafonarea.

8. Care sunt cele mai mari temeri ale femeilor pe care le consiliezi?

Sunt multe femei care îşi găsesc defecte închipuite şi care se sabotează singure, dar aici intervin eu şi le arăt o altă versiune a lor, care poate fi chiar spectaculoasă.

9. Ce părere ai de blogosfera de fashion din Romania? Ce îi lipsește? Ce sugestii ai?

Există câteva bloguri interesante de modă în România. Este un lucru bun faptul că suntem conectaţi la moda internaţională şi ne dorim să avem un nivel ridicat în acest domeniu. Problema pe care am remarcat-o este că apar atât de multe bloguri despre orice, încât suntem bombardaţi cu tone de informaţii pe mii de voci şi devin greu de urmărit.

10. Cum decurge o zi normala din viața ta?

Nu am două zile care să fie la fel. Mă ocup de foarte multe lucruri: de la atelierul de haine, transformările din studioul foto, cursurile de la Fundaţia Calea Victoriei, prezentări în companii multinaţionale. Încă lucrez ca model şi sunt zile când am filmări pentru diverse spoturi publicitare. Am grijă să îmi rezerv timp şi pentru mine, să fac sport, să citesc şi să mă văd cu cei dragi.

11. De ce studii au nevoie sau ce cursuri trebuie să urmeze tinerele care vor să-ți calce pe urme?

Cu cât ştii mai mult, cu atât ţi se pare că ştii prea puţin. Sfatul meu este să se ocupe de educaţia lor în permanenţă şi să facă acele studii care le trezesc pasiunea.

12. Cum ți-ai descrie stilul vestimentar și care sunt piesele preferate din garderoba ta?

În timpul liber sau în studio prefer stilul urban. Când ţin cursuri, prefer stilul clasic, cu ceva accente urbane. Am constatat că prefer nonculorile şi combinaţiile monocromatice. Pun preţ pe calitatea materialelor, pe croiala corectă şi pe cusăturile lucrate îngrijit.

13. Ce alte hobby-uri ai, în afara de modă?

Îmi place să pictez, să cos, să fac fotografii, să descopăr talentul din oameni, să citesc. Nu mă plictisesc niciodată.

14. Unde te vezi peste 10 ani, din punct de vedere profesional?

Acum vreo trei ani, am avut o întâlnire cu un producător tv care mi-a văzut portofoliul. Mi-a spus că în cinci ani voi fi cea mai tare de pe piaţă, dacă voi păstra ritmul. A sunat ca o profeţie şi de fiecare dată când sunt întrebată despre viitor, îmi amintesc că am misiunea să fac performanţă în domeniul frumuseţii.

interviu

One Comment

Leave a Reply

Verified by MonsterInsights