Skip to main content

produse organice

Nu ştiu dacă voi aţi observat, dar lately aproape orice fotografie de pe blog/facebook conţine şi cafea. Iar eu nu pot, efectiv, să scriu ceva pe blog fără să am şi o cană de cafea alături. O să ajung să trăiesc numa’ din cafea. În plus, ştiu că prafurile astea din poză arată dubios, dar totul e cât se poate de legal, credeţi-mă.

Anyway, subiectul articolului de azi este legat de produsele organice de pe site-ul Elemental.L-am tot urmărit o lungă vreme, până când prietena mea Alexandra (nu aveţi cum să nu o ştiţi dacă îmi urmăriţi profilul de Facebook, e make-up artist-ul meu personal, haha) a decis să îşi comande câteva produse, pe care ulterior le-am încercat şi eu şi mi-am dat seama că-s fantastice.

De aceea, la cea de-a doua comandă a ei m-am băgat şi eu şi mi-am ales câteva produse, o parte deja testate, o parte nu. Fiind produse 100% organice şi având un preţ care aproape m-a şocat, m-am gândit că ar fi interesant să vă vorbesc puţin despre ele.

1. Argila albă 

Nu e prima dată când folosesc mască de argilă pentru tenul meu, dar de data această am ales-o bine, adică pentru tenul uscat. Înainte am folosit pentru tenul gras, dar evident că nu îmi făcea prea mult bine.

Argila albă este extrasă din bazinul mediteranean, după care este uscată la soare. Este bogată în minerale, precum siliciu, aluminiu, magneziu, calciu, fier, fosfor, cupru, zinc, seleniu, cobalt şi mangan (well, parcă suntem la lecţia de chimie). Proprietăţile cunoscute ale argilelor pure sunt numeroase, printre care rolul absorbant şi remineralizant, calmant, purifiant, decongestionant şi regenerator cutanat. Poate fi folosită în numeroase reţete, atât pentru ten, cât şi pentru pielea corpului. Este potrivită pentru toate tipurile de ten, în special pentru cel uscat sau sensibil.

Urmează să fac câteva reţete cu argila albă şi voi face un articol dedicat pentru asta.

Ingrediente: kaolonita (argila albă) – produs mineral natural

Preț & Cantitate: 4,5 lei – 100g.

produse organice

 

2. Pudra de orez & Seva de bambus

Le-am pus împreună pentru că le-am cumpărat pentru a le folosi împreună. Punem jumătate de cantitate din pudra de orez şi jumătate de cantitate din seva de bambus şi obţinem a mai şmecheră pudră translucidă din lumea asta. Mai mult decât atât, cele două produse au şi anumite efecte asupra tenului. De exemplu, seva de bambus are, pe lângă rol matifiant, şi un rol remineralizant şi catifelant al pielii.

Poate fi folosită pentru orice tip de ten, chiar dacă eşti mai albă sau mai bronzată, are simplu rol de matifiere şi atât.

De asemenea, am cumpărat și o pudrieră din plastic, care a costat 4 lei.

Ingrediente: oryza sativa starch (pudra de orez) și bambusa arundinacea stem powder (seva de bambus) – ambele provenite din culturi ecologice.

Preț & Cantitate:  seva de bambus – 4,5 lei – 10g; pudra de orez -4,6 lei – 10g.

produse organice

3. Ulei de aloe vera & Ulei de gălbenele

De asemenea, şi pe acestea două le voi folosi împreună. Le-am cumpărat pentru tatăl meu, pentru că are o mică problemă cu pielea mâinilor; este extrem de uscată şi degradată şi nicio cremă de mâini nu a avut efect. Aşadar am trecut direct la uleiuri. Cel de aloe vera este cunoscut pentru efectul regenerant şi de stimulare a regenerării cutanate, iar cel de gălbenele este cunoscut pentru efectul antiinflamator şi reparator al pielii, pentru acţiunea calmantă, cicatrizantă, epitelizantă, de reducere a iritaţiilor şi a fragilităţii cutanate.

Le voi combina şi îl voi supune pe tatăl meu la o terapie prin masaj a mâinilor în fiecare seară, mai ales că îmi voi petrece 2-3 săptămâni într-un soi de vacanţă la ei acasă.

Preț & Cantitate: ulei de gălbenele – 6 lei – 50ml; ulei de aloe vera – 7 lei – 50ml.

produse organice

Voi ați încercat vreodată produse de pe Elemental? Aveți vreo recomandare? Le aștept cu mare interes în căsuța de comentarii. Vă pup cu drag!

4 Comments

Leave a Reply

Verified by MonsterInsights