Cum iti alegi fondul de ten

Pe cât de banal acest subiect, pe atât de disputat este. Curios sau nu, eu primesc foarte multe întrebări de la fetele din jurul meu despre cum pot afla care este cel mai bun fond de ten pentru ele. Aşa că m-am gândit să scriu un articol în care am încercat  să adun toate informaţiile pe care le-am aflat atât la cursul de make-up făcut la Atelierele Ilbah, cât şi prin interacţiune cu diverşi make-up artişti.

fondul de ten

1. Unde testezi fondul de ten?

Nu pe mână, nu pe faţă, ci pe gât. Acolo îţi vei da seama dacă e nuanţa bună pentru tine, pentru că atunci când nu e, se vede diferenţa între faţă şi gât. Ai mai putea testa și pe zona maxilarului, pentru că s-ar putea ca lumina din magazin să nu fie atât de bună și să nu vezi foarte bine gâtul. În principiu, alegi 3 nuanțe care ți se par potrivite și, după aplicare, faci diferența între ele.

2. Cum imi dau seama ce subton are tenul meu?

Sunt doar două tonuri mari și late. Unul rece și unul cald.

Îți dai seama dacă ai subton rece dacă:

  • pe pielea ta arată mai bine o brățară argintie decât una aurie.
  • înainte de bronz, pielea ta se înroșește.
  • venele de la încheieturi au tentă albăstruie
  • fdt de ten trebuie să fie cu o tentă roșcată sau rozalie

Îți dai dai seama dacă ai subton cald dacă:

  • pe pielea ta arată mai bine o brățară aurie decât una argintie.
  • venele de la încheietură au tentă verzuie
  • fdt tau de ten trebuie să fie cu o tentă gălbuie

3. Cum îmi dau seama ce fond de ten e mai bun pentru tenul meu?

a. ten uscat

  • fond de ten lichid sau cremos, exclus orice produs pe bază de pudră.
  • trebuie să conțină măcar unul din următoarele ingrediente: glicerină, acid hialuronic, vitamine și uleiuri.
  • trebuie aplicat cu degetele sau cu un burețel, pentru că pensula poate avea un efect de exfoliere și nu te ajută deloc.
  • se recomandă aplicarea prin tapotare, nu prin mișcări de întindere.

b. ten matur – aceleași cerințe ca la tenul uscat.

c. ten gras

  • la polul opus față de tenul uscat, se recomandă produse lipsite de uleiuri și bazate pe pudră, pentru matifiere.
  • se recomandă produsele sub formă de stick sau pudră, ambele compacte.
  • poate fi aplicat cu pensula, însă într-un strat foarte subțire pentru a evita încărcarea tenului.

 

De asemenea, trebuie să ştii că e necesar să foloseşti două fonduri de ten – unul de zi şi unul de seară. Cel de seară va fi unul cu acoperire mare, iar cel de zi va fi unul bazat pe apă, foarte light, eventual un cc cream. În aceeaşi ordine de idei, vei avea două nuanţe potrivite – una de vară şi una de iarnă.

Cam acestea sunt ideile de bază. Sper din toată inima să ţineţi cont de ele şi să nu vă mai treziţi că fondul de ten se şterge de pe faţă, că se instalează efectul de mască sau ce alte probleme mai intervin. Vă pup!

P.S. Dacă există alte întrebări pe care le-am ratat, nu ezitați să le puneți în comentarii!

 

Țin să îi mulțumesc Alexandrei Lungana, prietena mea bună și excelent make-up artist, pentru confirmarea și completarea informațiilor!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *