Cristia’s List I

Hello,

Începând cu această săptămână, voi da startul serialului numit Cristia’s List, unde vă voi recomanda/poveşti săptămânal lucrurile care m-au impresionat, care mi-au plăcut, care merită încercate şi de către voi. Categoriile sunt mai sus, în imaginea de cover.

So, let the adventure begin…

DO

Mergi la patinoar. Cât încă mai e zăpadă şi atmosferă frumoasă. Nu te mai plânge atât de vreme şi grade puţine. Există haine care să te protejeze de frig. Ce-i drept, nu sunt aşa stylish. Dar nu îţi cere nimeni să fii stylish pe gheaţă.

Eu îţi recomand pationoarul din Cişmigiu. Asta pentru că îmi place parcul la nebunie. Dar au şi un playlist bun, cu melodii energice, care îţi dau o stare de bine. Poţi bea vin fiert delicios. Iar dacă îţi aduni o gaşcă mişto de oameni, distracţia e garantată. Costă 20 lei biletul de intrare, 10 lei să închiriezi patine şi 5 lei un pahar de vin.

Have fun!

15940414_1570261336324142_7900485478626152150_n

WATCH

În decembrie am fost la cinema cu nişte prieteni şi i-am lăsat pe ei să aleagă filmul. Cum nu mai mersesem de foarte mult timp, am zis să fie o experienţă completă şi să am surpriză la vederea filmului. Din fericire, alegerea a fost una bună – filmul Allied. Thriller romantic. Brad Pitt. Marion Cotillard ???.

De ce mi-a plăcut? Pentru că iubirea e cea mai puternică atunci când se naşte în condiţii fantastic de grele. Pentru că mi-am dat seama încă o dată cât de recunoscătoare sunt pentru ce am şi pentru cum e viaţa mea, pentru că de oricâte m-aş plânge, nimic nu se compară cu perioada celui de-Al Doilea Război Mondial. Iar mai mult decât orice, filmul este inspirat dintr-o poveste de viaţă reală.

READ

Am primit de la Libris,în decembrie 2016, cartea Musai List, care, amuzant sau nu, era de foarte multă vreme pe musai read list. Deşi plănuiam să o citesc de îndată ce am avut-o în mână, timpul nu a fost de partea mea (probabil nici buna organizare), aşa că am reuşit să o termin abia ieri.

De ce să citeşti această carte? Pentru că pune în discuţie nişte principii atât de simple şi logice în ceea ce priveşte eficacitatea şi organizarea, încât îţi dai seama că până şi cel mai haotic om din lumea asta ar putea deveni organizat prin exerciţii zilnice.

Cartea este împărţită în 2 categorii – muncă şi viaţă personală.

În primul rând, te ajută să îţi răspunzi la întrebarea „Ce tip de muncă faci tu zilnic?”. Serviciu, vocaţie sau carieră? În funcţie de asta, te ajută să îţi stabileşti nişte valori şi reguli cu privire la cât de mult ar trebui să atârne jobul în viaţa ta.

Apoi te ajută să înţelegi că cele mai importante resurse în viață sunt timpul şi sănătatea. Nu pot fi recuperate nici una, nici alta. Poţi recupera, în schimb, banii.

Nu poţi fi organizat niciodată fără un To do list. Doar unul. În care îţi notezi, după importanţă, tot ce trebuie să faci de-a lungul zilei. Încep cu cele mai importante şi complexe, finalizezi cu cele mici. Dacă e cazul, le treci pe to do list-ul de mâine.

„A renunţa este un obicei foarte bun, doar că e important să ştii la ce să renunţi şi la ce să perseverezi.”

Ți-aș arăta mai multe, dar cred că e mai ușor să citești tu, căci fiecare selectează ceea ce e util și important pentru el.

Poți găsi cartea pe libris.ro, costă 37.57 lei și ai și tranport gratuit oriunde în țară peste comenzi de 30 lei.

image

LISTEN

Te rog să asculţi ultimele piese ale lui James Bay. I just love this guy! Pe lângă muzica genială, ador şi felul în care îşi face videoclipurile. ???

MAKE

Planning pentru 2017. Dacă încă nu ai făcut asta, mai ai vreo 2 săptămâni la dispoziţie din ianuarie.

Te ajută mult să ai un to do list al anului, pentru a-ţi stabilit scopurile mari: ce vrei să înveţi anul acesta, ce vrei să vizitezi, ce vrei să schimbi la tine. În felul acesta, îţi poţi subordona activităţile zilnice/săptămânale/lunare acestor scopuri. Nu trebuie să fie multe, nu eşti robot. Dar sunt sigură că ai măcar 3-4 dorinţe pentru anul asta. Iar dacă nu le ai clar stabilite în minte, te asigur că nu se vor îndeplini de la sine.

Vrei să ştii cum fac eu? Am o tablă în faţa biroului, pe care notez ce idei îmi vin, pe care îmi organizez fiecare săptămâna şi fiecare lună şi pe care am scrise mari, mari scopurile pe 2017.

image



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *