Skip to main content

Primul gând care îmi vine în minte când mă gândesc la prima mea carte nu este legat nici de Abecedar, nici de cărţile de clasa I. Cumva, am reuşit până la şapte ani să pun mâna pe un Abecedar, să învăţ literele şi chiar să citesc cuvintele scurte.

Cum m-am apucat de citit

Ai mei părinţi mă recompensau de fiecare dată pentru fiecare nou cuvânt cu mai multe litere pe care reuşeam să îl descifrez. După un timp, au schimbat regulile jocului şi cu cât citeam mai repede, cu atât recompensa era mai mare. Însă, toată treaba asta mi-a deschis apetitul către lectură mult mai devreme decât probabil se întâmplă în medie.

În clasa I, învăţam cu mare dorinţă şi trudă să pot citi mai mult şi mai mult. De vină a fost spiritul competitiv pe care părinţii mi-l insuflaseră de când eram mică. Dar, în adâncul sufletului meu, aveam un alt motiv. Mama îmi promisese propriul raft în biblioteca familiei, ceea ce însemna o mare realizare pentru mine.

De multe ori, stăteam şi admiram cărţile vechi, cărţi noi, ştiam că multe din ele sunt ale bunicilor, dar le-au predat părinţilor mei atunci când au avut maturitatea necesară. Mi se părea că darul cel mai de preţ pe care puteau să mi-l facă şi mie peste ani, era să îmi lase în grijă preţioasa colecţie de cărţi. Şi erau multe – unele de dragoste (cu siguranţă ale mamei), unele cu titluri pe care nu le înţelegeam (cu siguranţă ale tatei), cărţi de beletristică, dar şi multe dicţionare şi ghiduri pentru aproape orice ţi-ai fi imaginat.

Cum m-am apucat de citit

Cum aveam să obţin această onoare? Fiind un cititor avid, un cunoscător fin al autorilor, stilurilor şi perioadelor. Motiv pentru care, de fiecare dată când eram întrebată ce mi-aş dori, fie că era ziua mea, Crăciunul sau Paştele, întotdeauna îmi doream o nouă carte. Nu orice carte, ci una de colecţie pentru mine.

Cum m-am apucat de citit

A existat pe vremea copilăriei mele o serie de cărţi denumită „Lecturile copilăriei”, cu câte o carte pentru fiecare clasa din şcoala gimnazială: clasa I, clasa a II-a, clasa a III-a şi tot aşa. Aceea era colecţia pe care mi-o doream şi aceea era colecţia cu care voiam să îmi înfrumuseţez raftul pus la dispoziţie de către mama.

Bineînţeles că nu am aşteptat clasa a VIII-a pentru a intra în posesia volumului dedicat. Citeam mult şi des pentru a reuşi să trec la nivelul următor şi să conving pe cineva din familie că merit următoarea carte.

Şi acum revenim la prima amintire cu adevărat emoţionantă – momentul mult aşteptat de mine, singura librărie din oraş, eu şi bunica mea. Clasa a III-a. Am cerut cartea pe care mi-o doream şi meritam. Librarul, cu ochii râzând, mi-o întinde şi mă întreabă cum mă cheamă. Îi răspund cu mândrie „Cristiana”. Iar el îmi spune: „-Cristiana, tu o să fii un om foarte fericit!”.

Cred că acela a fost momentul în care am simţit efectiv energia pe care o carte mi-o poate oferi, mândria că deja am ajuns să cunosc ceea ce numai copiii de clasa a VIII-a o pot face şi revelaţia că dacă voi citi toată viaţa mea, voi fi mereu cu un pas în faţă. Nu numai intelectual, ci şi emoţional.

Acela a fost momentul în care mi-am dat seama cum mă fac om mare mai repede şi cum pot afla cât de mare-i lumea. Citind. Cât mai mult, cât mai diferit şi cu inima şi mintea deschise.

Dar povestea ta care e? Cum ai început să citeşti şi ce te-a convins să continui?

 

*Articol ce răspunde provocării Libris, cu ocazia ediției a XIV a Târgului Internațional de Carte și Muzică Libris Brașov.

 

 

Leave a Reply

Verified by MonsterInsights