5 idei de cadouri personalizate de pe Breslo I

Howdy!

Que pasa? Scuzat’ aroganţa de poliglot, e 7 dimineaţă şi creierul meu e în plin proces de adaptare la realitate.

Cum nu am mai scris de ceva vreme, căci vezi tu – festivaluri, joburi, somn – azi este ziua cea mare, în care vă încânt cu un nou subiect – cadourile personalizate. Susţin de când mă ştiu şi în toate părţile că voucherele şi cadourile negândite puţin înainte mi se par degeaba. Eu, personal, prefer să nu primesc nimic decât să primesc ceva fără o semnificaţie în spate.

Deși am o istorie cu Breslo, iată că abia zilele acestea m-a lovit inspiraţia şi m-am gândit că trebuie neapărat să ştii şi tu despre acest concept. Breslo este un agregator al artizanilor din România, unde oricine face ceva handmade, poate vinde acolo. Dacă eşti norocos şi cauţi suficient, poţi găsi chiar şi obiecte vintage, căci nu ştiu exact de ce, dar parcă vintage şi handmade merg mână în mână.

Aşadar… Cadouri personalizate + Breslo = cadouri unice, handmade şi făcute cu iubire pentru iubire. Ce înseamnă un cadou dacă nu e oferit din iubire şi apreciere?

Hai, dă un scroll mai jos şi hai să parcurgem împreună o listă de 5 idei de cadouri ce pot fi personalizate şi cu care sunt sigură, sigură că vei impresiona.


1. Brățările cu cod Morse

Am văzut pentru prima dată o astfel de brăţară pe Pinterest şi mi s-a părut o idee genială. Să transmiţi un mesaj printr-un cod Morse adaptat şi numai voi doi să ştiţi ce semnifică brăţara – tu şi prietena cea mai bună, tu şi mama ta/tatăl tău, tu şi partenerul de viaţă – ăsta chiar e un cadou adaptat.

Brăţara este dintr-un şnur de mătase, rezistent la apă. De asemenea, ea poate fi reglată, aşa că nu trebuie să îţi faci griji pentru mărime.

Le poți găsi la Samara HandMade. Eu le-am ales pe cele cu „Te iubesc”, „Dreamer” și „Best friends”, dar poți alege tu mesajul pe care vrei să îl transmiți.

 

2. Căni imperfecte, din ceramica și argilă

Înainte de a spune că o cană e ceva banal, să ştii că-s oameni pentru care o cană înseamnă mult. Este, de exemplu, potirul din care îmi beau eu combustibilul în fiecare dimineaţă şi care îmi poate da un vibe sau altul. De aceea, eu am, bineînţeles, o întreagă colecţie. Şi mai cunosc dubioşi ca mine. Mai cunosc şi pasionaţi de ceramică. Aşa că dacă ai şi tu prieteni obsedaţi de cele două, cănile de mai jos sunt alegerea IDEALĂ. Eu le iubesc!

Sunt din ceramică, au o formă imperfectă, ceea ce le dă un aer foarte special, şi chiar un nume, care să exprime mai bine emoţia celui care a creat-o. De exemplu, cea de mai jos se numeşte BIPOLAR. @Miss Mentă, eşti pe recepţie? Asta e pentru noi.

cadouri personalizate

Adică bipolaritate emoțională. Dezechilibru urban. Ultra-social versus singurătate în spatele monitorului. Instinct versus supra-eu. Ce facem în umbră versus ce facem în lumina reflectoarelor. Și nici măcar nu se exclud.

Cănile pot fi găsite la Glory Box.

cadouri personalizate

3. Semne de carte brodate cu motive tradiționale

Sincer, te-aş trimite la Laura Persic pentru absolut tot ce brodează ea, dar azi ne oprim la semnele de carte. Cunoşti un om care nu ar lăsa cartea din mână nici când merge pe stradă? Iată! Fă-i cadou, printre altele, un semn de carte brodat cu motive tradiţionale. De fapt, stai! Nu e brodat, ci realizat printr-o tehnică mai veche de cusut, cunoscută sub numele de punct în cruce sau muscă.

Check Laura Persic.

cadouri personalizate

4. Tea Lovers Stuff

Pentru iubitorii de ceai, am găsit niște modele atââââât de simpatice de ceainice. Sunt din porțelan și sunt pictate manual. Mi se pare că aduc așa multă veselie în jur numa’ când te uiți la ele.

Le poți găsi la Bijuterii ART.

cadouri personalizate

cadouri personalizate

5. Hai și un cadou pentru bărbați!

Aş aprecia aşa tare să văd uneori accesorii ieşite din comun la bărbaţi. Şi când zic ieşite din comun, nu mă refer la culori puternice, imprimeuri îndrăzneţe sau ţinute luate de pe catwalk. Mă refer la accesorii cu adevărat inedite, care să aşeze bărbatul ce le poartă cu mult deasupra mediei. Aşa se face că am dat peste nişte papioane steampunk, lucrate 100% manual, cu piese de ceas vintage şi răşină testată dermatologic.

Le poți găsi la Emily Ray. Btw, nu există 2 papioane la fel, fiecare are farmecul lui și te poți bucura de model unicat pentru prietenul/partenerul/fratele tău.

cadouri personalizate

cadouri personalizate

So, acestea au fost primele 5 idei de cadouri de pe Breslo. Luna viitoare o sa compun o nouă listă, așa că, dacă vă tentează, stați pe aproape!

P.S. Pe lângă ajutorul oferit ție în a găsi un cadou potrivit pentru cineva drag, încerc, prin această serie, să susțin și comunitatea handmade din România.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *