Multitasking VS Singletasking

Multitasking VS Singletasking

Hello, guys!

Ba freelancer, ba om de agenție, ba om de revistă – să zicem că am jonglat puțin cu titlurile de când am intrat în câmpul muncii. Din toate, am învățat câte ceva, din toate învăț în continuare. Însă, o lecție importantă este legată de cât de mare bullshit este conceptul de multitasking. L-am testat, mai mult forțat, ce-i drept, pentru o lungă perioadă și mi se pare cel mai prost way of work. Deși îți dă senzația că bifezi mai multe chestii de pe to do list, în esență nu ești cu adevărat atent la nimic și sunt șanse mari să nu excelezi în niciunul dintre task-uri.

Eu, cel puțin, sunt sătulă de următorul scenariu: cu o mână dau mesaj de reminder unui blogger, cu alta îi răspund unui client la e-mail, într-un tab stă deschis un calendar editorial, la care mai completez printre picături, din spate țipă un coleg că trebuie să intrăm în brainstorming, iar un alt coleg mă roagă să nu uit să scriu brieful ăla până în prânz. Nu, nu mă numesc wonder woman, mă numesc stressed & anxious woman.

Așadar, o chestie pe care mi-am impus-o, atunci când pot și când ține de mine, este acest singletasking.

Ce înseamnă singletasking? Înseamnă să îți dedici întreaga energie și întregul timp unui singur task. Practic, le iei pe rând. Nu începi mai multe și nu termini niciunul. Nu începi alt task, până nu îl termini pe primul. Și tot așa. Nu te oprești din ce faci ca să răspunzi unui e-mail, poate aștepta. Nu te oprești din ce faci ca să ajuți un coleg cu un alt task, decât dacă e situație de criză.

Actually, singletasking-ul nu se aplică numai la job, ci și în viața de zi cu zi. Din punctul meu de vedere, singletasking-ul te ajută să te bucuri de fiecare moment în parte. De exemplu, mănânci micul dejun fără să scrollezi pe Facebook. Anyway, asta e altă discuție. Let’s get back to work!

Sursa foto: truestressmanagement.com

 

Cum să singletasking în câțiva pași? 

  • Nu mai ține 50 de taburi deschise în același timp!
  • Nu mai verifica în mod constant rețelele sociale. Nici e-mailul. Setează un timeline și când termini un task, îți iei pauză 10 minute de verificat ce s-a mai întâmplat cât ai lipsit tu din online.
  • Fă un to do în lista priorităților și complexității și nu mai trece la un alt task până nu termini unul. Nu te baza întotdeauna pe memorie, îți mai poate juca feste câteodată. Nu uita și de mind mapping, despre care ți-am scris aici.
  • Atunci când începi un task, setează-ți un timer – te va ajuta să socotești cât timp ai nevoie pentru un anumit tip de sarcină și vei putea să știi cât valorează timpul tău (mai ales în munca de freelancer), dar îți vei putea organiza și ziua mai bine pe viitor.
  • Atunci când vine timpul să verifici e-mailul, răspunde pe loc și nu le lăsa pe mai târziu pentru că se aglomerează.
  • Când vine vorba de task-urile zilnice, e important să creezi o rutină. De asemenea, în relația cu clienții/colaboratorii tăi, este util să creezi o rutină a task-urilor. Astfel, îi vei obișnui să lucreze în ritmul tău.
  • Nu munci cu haos pe birou. Chiar dacă nu îți dai seama, îți afecteaza productivitatea. Păstrează strict ce ai nevoie.
  • Încearcă, pe cât posibil, ca la finalul zilei tale de lucru, să schițezi deja lista pentru a doua zi. E mult mai ușor să începi ziua cu lista deja făcută.
Sursa foto: truestressmanagement.com

 

Actually, din punctul meu de vedere, la final de zi, nu e important cât de multe ai bifat, ci cât de bine le-ai făcut pe cele pe care le-ai făcut. Calitate, nu cantitate, iar pe termen lung e mult mai productiv.

Și nu o zic doar eu, o zic și alții, așa că te invit să urmărești și acest talk de la Ted, pe același subiect:

 

One Reply to “Multitasking VS Singletasking”

  1. Sună bine! Mă recunosc foooarte vinovată. Dacă lucrez de acasă am toate șansele să răspund la mail-uri fix în momentul în care vin, să verific fiecare notificare de pe facebook etc. La organizare stau bine, îmi notez chestiile de fiecare dată & stuff. O să mă uit la clipul recomandat de tine și, cine știe, poate mă aleg cu un nou obicei. Inspirațional articol, anyway. You made my Monday! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: