Am citit acum ceva timp, dând scroll pe Facebook în metrou, următoarea propoziție „Avem nevoie de atât de puțin.”. Propoziția era însoțită de o fotografie foarte fancy, într-un sătuc pitoresc, dintr-o țară europeană unde toți oamenii par fericiți și unde timpul parcă stă în loc. Și nu stă în loc pentru că e blocat în alte vremuri, cum ai zice că se întâmplă pe la noi, ci pentru că e liniște, iar liniștea aduce cu sine acest sentiment.

Am analizat puținul din postarea respectivă. Făcând un calcul simplu, mi-a ieșit că e egal cu un job care să îți asigure un venit rotofei care să îți permită un city break, posibilitatea să îți iei un concediu, care să nu fie legat cu weekend-ul, un telefon suficient de bun ca să scoată o poză atât de faină pe care să o poți posta, însoțită de o propoziție care să denote liniștea ta sufletească și recunoștința că te poți afla în acel moment în acel loc.

Inevitabil, am stat și am analizat viața mea, prin prisma acestei postări. Mi-am dat seama că nu sunt invidioasă, nu condamn postarea respectivă. În schimb, am simțit nevoia să scriu câteva rânduri. Nu îmi dau seama exact cui. Poate chiar mie. Poate ție, student cu un job part time, adult tânăr care muncești 12 ore sau adult tânăr care te lupți cu o depresie.

Puținul meu e reprezentat de faptul că îmi permit să plătesc o chirie în București, ca să nu rămân în orașul de provincie care nu îmi oferă nimic. Puținul meu înseamnă că am un job plătit ok, în care nu mă simt sclav și care îmi oferă libertatea să fiu, să mă exprim. Puținul meu înseamnă relații sănătoase cu cei din jurul meu, înseamnă compromisuri pentru iubire, înseamnă râsete pe un balcon cu doar două scaune, un pahar de shot pe post de scrumieră și o sticlă de vin. Puținul meu, acela de care am atâta nevoie, e, de fapt, format din micile momente de fericire pură, prea puțin venită din material.

În schimb, am și un extra. Acest extra reprezintă efortul pe care îl fac pentru a depăși puținul. Nu e un lucru rău ca, uneori, să ieși de pe balconul cu două scaune și să mergi într-un loc exotic, de exemplu. Ca să fiu mai clară, pentru anul ăsta, mi-am luat, alături de niște prieteni buni, o vacanță în Ibiza. De ce spun că este extra? Pentru că plătesc rate din ianuarie pentru vacanța asta. Și nu face parte din puținul meu. Pentru că nu mi-am permis bagaj de cală doar pentru mine, așa că am luat unul pe care îl împart cu iubitul meu. Pentru că nu am de unde să strâng bani pentru vacanța asta, astfel încât să nu simt un mare gol în portofel atunci când mă întorc, probabil că voi renunța la multe răsfățuri de moment 1-2 luni după.

De ce să arătăm doar fața frumoasă a lucrurilor, când, în spate, se ascund multe sacrificii? Într-adevăr, avem nevoie de atât de puțin, dar ce înseamnă puțin these days? La ce ne raportăm? Poate e un exercițiu de gândire pentru fiecare dintre noi, să vedem care e puținul nostru, de fapt, și să nu pierdem din vedere lucrurile cu adevărat importante. Moreover, să nu cădem în capcana în care ni se pare că alții au noroc și ajung în locuri frumoase. Poate chiar fac sacrificii mari. Poate le e rușine să recunoască. Sau poate chiar au fucking noroc și le vin banii ușor, dunno. Cel mai important e să definești totul în raport cu tine și nevoile/dorințele tale.

 

Pentru că, într-adevăr, avem nevoie de atât de puțin. Dar gândește-te ce înseamnă puținul tău, nu al altora, pentru că s-ar putea să traiești într-o eroare continuă…

Și nu minimiza valoarea lucrurilor frumoase din viața ta doar pentru că, la prima vedere, ale altuia par și mai shiny. Din nou, s-ar putea să trăiești într-o eroare continuă…

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment