Arina Delcea: Scriu, patinez pe role și dansez. Cam în fiecare zi.

Arina Delcea: Scriu, patinez pe role și dansez. Cam în fiecare zi.

Creativitatea ia ce formă vrea ea. Trebuie doar să îi faci loc în viața ta. Așa cum îmi spunea o bună prietenă, și avocații, de exemplu, au nevoie de creativitate, dar folosită complet diferit față de concepția clasică. Mi s-a părut o perspectivă foarte interesantă și am decis să explorez și alte zone, să vedem cum arată creativitatea în ochii celor care se află măcar cu un picior în afara bulei aka ilustratori, scriitori șamd.

Curioși cine este fata care scrie, patinează și dansează? Pe Arina o știu de prin școala generală, o vedeam ca o Albă ca Zapada modernă, cu un ten intact și mai mereu purtând ruj roșu. Era super fancy la prima vedere, dar apoi lăsai privirea în jos și vedeai o altă parte a ei, mult mai jucăușă și curajoasă. Era foarte des pe role, făcând tumbe all the time. Amândouă venim din același oraș mic, iar dacă ieșeai după-amiaza la plimbare, sigur-sigur te întâlneai cu ea, zburând pe role pe singurul bulevard cu trotuare mai largi din oraș.

Fast forward niște ani buni, Arina are acum propriul business. Ce credeți că implică? Evident, rolele, dar și o pasiune nemărginită pentru dans. Învață oameni mici și mari cum să mearga pe role corect și cum să se bucure de acest sport. Totul presupune și o doză de creativitate, așa că o las pe ea mai jos să povestească.

 

Cine este Arina atunci când nu este pe role? Spune-ne despre tine, cine ești și ce ai făcut până acum.

Îmi place să cred că sunt un spirit liber, poate prea liber ca să-și continue activitatea ca prezentator de știri și reporter în domeniul politic. Am lucrat cinci ani în presă, după ce am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Am renunțat la job în urmă cu două luni, ca să-mi urmez visurile. Celelalte idealuri, odată ce jurnalismul era deja bifat. Scriu o carte, care credeam că va apărea abia când ies la pensie; predau dansuri latino; dăruiesc altora bucuria de a patina pe opt roți și… mai lucrez la un proiect jurnalistic pe cont propriu, pe care deocamdată îl păstrez doar pentru mine. Cine sunt? Sunt un om curajos și mândru că reușește să devină cine își dorește.

De ce mersul pe role? Care este sursa? Când ți-ai dat seama că te-ai îndrăgostit de asta?

Am primit de la tatăl meu prima pereche de role când aveam vreo cinci, șase ani. Am locuit într-un oraș mic, așa că am descoperit atunci că eram, fără să-mi propun, prima patinatoare pe role din localitate. Mai târziu am aflat că mai erau câțiva băieți mai mari care se mai urcau pe patine când și când, dar evoluția mea a fost complet separată; nu am interacționat. Așa că am învățat singură, pe o bucată de asflat accidentat. Cred că eram prea mică să știu să descriu ce simt, iar acum nu-mi amintesc decât că au devenit imediat parte din mine. Până am ajuns în capitală, practic mi-am petrecut viața pe role. În adolescență chiar am scăpat câteva veri de achiziționarea de sandale. Ieșeam cu rolele alături de prieteni, chiar dacă eram singura cu mijloc de transport încorporat. Pentru că era un oraș în care ne știam toți, a fost foarte simplu să devin „Arina, fata de pe role”. Mă încălțam în ele când mergeam la cumpărături, la bănci, la meditații, în vizite. Ani de zile nu cred că a trecut o zi cu vreme potrivită care să nu mă prindă pe roți. Toți amicii mei petreceau mult timp pe internet. Eu am deschis calculatorul doar în clasa a XII-a, când am făcut meditații on-line pentru facultate. În rest, eram afară: exersam, mă plimbam. Toate figurile, schemele pe care le știu și le predau au fost practic inventate de mine. Nu le-am văzut nicăieri. N-aveam unde. Doar că tot învârtindu-mă pe opt roți, am descoperit noi și noi metode de a augmenta bucuria, plăcerea de a patina. Au fost vremuri în care am fost atrasă de rollerskating agresiv. Învățasem să sar și să cobor scări în fel și fel de variante. A fost doar o perioadă. Patinatul pe role a rămas definitoriu pentru mine. Când eram puștoaică, mă gândeam că scopul meu pe Terra este să transform dansul pe role într-un sport olimpic. La vremea aia nu știam că în lumea civilizată deja se organizau fel și fel de concursuri de acest tip…

 

Cum ai trecut de la pasiune la business? Care au fost provocările și cum le-ai depășit?

Trecerea a fost naturală. Ieșeam prin parc în București și mă opream, fără să mă gândesc prea mult înainte, la fiecare învățăcel. Vedeam de la distanță care sunt eventualele greșeli ale celor care erau la primele ture pe role și nu mă puteam abține să nu mă duc să le sugerez metode diferite de abordare. Odată ce am deprins totul singură, am realizat că este foarte ușor să explici punct cu punct. La fiecare mișcare pe care ți-o propui pe role, există elemente tehnice, pe care trebuie să le aplici: unde ai greutatea, cum îți distribui energia, cum îți menții echilibrul… Este foarte simplu să le dezvălui altora, odată ce tu le-ai descoperit singur, după ore de practică. Vedeam că oamenii înțeleg și execută mai bine, câștigă încredere, după ce le spuneam câteva secrete. Așa că m-am gândit că aș putea ajuta mai mult dacă îmi asum această sarcină public. Am mai remarcat atunci când am ajuns în București că te intersectai pe stradă cu câțiva bicicliști într-o zi obișnuită, dar cu mult, mult mai puțini oameni pe role. N-am înțeles de ce, mai ales că eu le foloseam și ca mijloc sigur de transport spre serviciu. Așa că mi-am propus un deziderat uriaș: să lărgesc gașca de rollerskateri din București. Nu comunitatea de scheme în parc, ci cea de persoane nelegate una de alta care apelează la role în scop utilitar, plăcerea fiind doar un plus.

Provocarea probabil că este preconcepția că poți învăța și singur. Nu pot să contest asta. Eu însămi sunt exemplul, dar ca să eviți accidentele, cred cu tărie că este nevoie de un profesionist în domeniu, un om cu experiență vastă, care poate determina o evoluție rapidă și sigură a unui învățăcel. Propun să nu petreacă fiecare câte zece, cincisprezece ani din viață cu câteva ore de rollerskating pe zi, ca să atingă bucuria abia după această perioadă. Propun să contractăm puțin, să ne lăsăm ajutați de cineva care a depășit multe etape și care poate oferi cunoștințe capabile să aducă magia rollerskatingului mult mai repede și facil, dar mai ales sigur.

Cui te adresezi? Cum crezi că este persoana care simte ca tine și se poate îndrăgosti de mersul pe role așa cum ai făcut-o tu?

Aspectul uimitor al rolelor este că se adresează tuturor. Ești potrivit să alegi rollerskatingul dacă ai trecut de cinci ani și îți ții în principiu echilibrul pe tălpi. Și faci parte tot din publicul țintă și dacă ai deja șapte decenii de viață, dar locomoția nu ți-a fost afectată. Tocmai pentru că aria este atât de largă, am onoarea să interacțonez cu oameni foarte diferiți din toate punctele de vedere, așa că orele de rollerskating arată complet diferit. Nu poți să înveți o poezie și să o repeți la fiecare curs, indiferent de persoana pe care o ai în față. Fiecare învățăcel are cu totul și cu totul alte probleme. Așa că eu trebuie să fiu extrem de atentă și să identific unde exact este clivajul, unde este lacuna și să lucrez în direcția aia. Asta îmi pune mult neuronii la treabă. Este uriașă satisfacția de a vedea că da, în urma explicațiilor tale, dedicării tale, un om pe Pământ capătă curaj, independeță și își ia zborul pe opt roți. Zâmbetul cursantului de la finalul orei îmi spune că jobul meu e al naibii de important.

În plus, adaptabilitatea îmi este pusă serios la încercare. Atunci când ai cursuri cu cei mici, trebuie să te gândești la metode inventive de a preda elemente simple, prin jocuri, de regulă. În schimb, când am de-a face cu adulți care înțeleg concepte precum focus, distribuirea greutății, poziționarea energiei, stabilirea intenției simt că nivelul explicațiilor poate merge mult mai departe. Pentru rollerskating îți folosești tot corpul, dar mintea este cea care creează de fapt demarajul.

Oamenii pot fi atrași de rollerskating din motive diverse: de la simpla curiozitate sau dorință de a învăța ceva nou, până la speranța de a dobândi mai mult curaj și determinare în general, în viață. Mie îmi place să spun că rolele îți furnizează exact ce ai nevoie. Daci vrei liniște, ele sunt acolo; dacă vrei adrenalină, iarăși răspund „prezent”; dacă vrei izolare de restul lumii, sunt potrivite; dacă, din contră, vrei să-ți faci mai mulți prieteni, din nou rollerskatingul poate da o mână de ajutor; dacă vrei să te transporte la serviciu mai repede decât mașina blocată în trafic, fii sigur că rolele sunt o alegere corectă; dacă vrei sănătate, rollerskatingul sigur poate contribui, mai ales pentru că este un sport unde îți lucrează cam tot corpul. De minte și suflet nici nu mai vorbesc. Patinatul pe opt roți poate fi sursa unei energii cum n-ai mai simțit. Poate să îți ofere libertate, încredere în tine, să te ajute să depășești niște obstacole psihice, blocaje emoționale. Credeți-mă pe cuvânt sau, mai bine, verificați-mă!

Ce înseamnă creativitatea pentru tine? Care ar fi definiția potrivită, din punctul tău de vedere? În ce mod are creativitatea legătură cu mersul pe role?

Când patinez de una singură eu mereu îmi cânt ceva. Nu ascult muzică decât foarte rar și foarte încet. Când mergi pe role trebuie să fii atent, să cam știi ce se întâmplă în jurul tău și să poți anticipa evenimente, așa că nu este indicat să-ți blochezi auzul. Dar dacă îmi cânt singură, nu-mi pun viața în pericol. Așa că la fiecare plimbare, îmi creez coregrafii ad-hoc, în funcție de muzica pe care mi-o fredonez.

Creativitatea este direct legată de rollerskating, dar ea are teren fertil să apară doar atunci când elementele de bază sunt stăpânite; doar atunci când echilibrul nu mai reprezintă o provocare; atunci când frâna este o certitudine și nu ai sentimentul că integritatea fizică ți-e pusă în pericol. Atunci apare magia. Abia atunci simți că gândurile și sentimentele tale pot fi transpuse în piruete pe opt roți.

Creativitatea pentru mine înseamnă inovație, prezență de spirit, promptitudine, dezinvoltură. Creația de azi poate diferi semnificativ de cea de mâine, pentru că sper că mâine voi fi un om mai bun, voi fi învățat deja niște lecții noi, așa că asta n-are cum să nu se vadă în „produsele” pe care le ofer.

 

Cartea preferată, melodia preferată, țară preferată.

Cartea preferată… Mi-e foarte greu să răspund. În fiecare an descopăr cărți care mă impresionează. De fapt, autori care îmi rămân în suflet și care mă determină să citesc toate lucrările pe care le-au scris vreodată. Anul ăsta cred că aș spune că Yuval Noah Harari m-a inspirat. Și dacă vorbim de beletristică, am citit și ultima carte a lui Khaled Hosseini și mi-a plăcut la fel de mult ca celelalte.

Melodia… Pe lângă salsa și bachata pe care le predau și de care sigur că sunt atașată, ascult cu mare drag și-mi vibrează inima la tangourile interbelice. Mi-e greu să decid care melodie îmi este mai dragă din repertoriul lui CristianVasile. Zaraza este cea mai cunoscută, dar sunt multe altele mult, mult mai reușite și mai emoționante: Iubesc femeia, Minciuna, S-a stins o stea, Dă-mi gurița s-o sărut…

Țara… N-am descoperit-o încă. Din ce am văzut până acum cel mai atrasă am fost de Spania. Îmi amintesc cu mare plăcere de excursia în Barcelona, dar sunt sigură că pe undeva pe la tropice voi găsi la un moment dat un loc pe care să-l simt perfect, un loc în care probabil voi rămâne, ca să învăț băștinașii să patineze pe role. J

Cum arată o zi din viața ta?

Scriu, patinez pe role și dansez. Cam în fiecare zi.

Care e primul gând cu care te-ai trezit în această dimineață?

Ce bine că e devreme. Am mai mult timp să scriu.

Cum îți bei cafeaua? Ce citești, ce asculți la primele ore ale dimineții?

Cafeaua este una din plăcerile mele mari. Din păcate adaug și o țigară la ritualul cafelei de dimineață. De regulă îmi fac planul pentru ziua care tocmai începe: ce vreau să fac, cum vreau să prioritizez. De la o vreme, am exclus natural din vocabular „ce TREBUIE să fac”.  Cafeaua este un moment al meu cu mine. Nu-l împart cu tehnologia.

Este Bucureștiul un mediu propice pentru pasionații de role?

Din păcate, nu este. Sunt state în care există piste special create pentru role. În capitală nici măcar pentru biciclete nu sunt suficiente. Sunt multe zone în care asflatul este foarte degradat, ceea ce face plimbarea pe role mai grea. Un mesaj pentru șoferi, dacă îmi permiți: dacă mergem pe marginea străzii, nu o facem pentru că ne place să ne punem viața în pericol, ci pentru că de regulă trotuarele sunt aproape impracticabile. Oricum, asta nu înseamnă că nu-ți poți petrece viața pe role, numai că trebuie să fii atent. Înainte să pleci de acasă, îți stabilești un traseu pe care îl cunoști, astfel încât să fii sigur că ai tehnic pe unde să înaintezi.

Cât la sută este tehnică și cât este artă în mersul pe role? Cum se îmbină?

La început, tehnica este sută la sută. Fără siguranță, nu poate apărea distracția. Apoi, arta poate deveni sută la sută, pentru că tehnica este atât de bine integrată, încât n-o mai percepi separat.

Câte perechi de role ai și care este povestea favoritelor tale?

Am mereu o singură pereche. Le schimb cam o dată la doi, trei ani. Depinde cât de mult se uzează. N-am role favorite. Le iubesc pe cele pe care le port, indiferent care sunt. Povestea rolelor în general apare doar dacă simți că sunt parte din corpul tău, sunt o prelungire firească a piciorului. Pentru asta, trebuie să le iubești și să le respecți, iar ele nu vor întârzia să-ți ofere satisfacții.

Cea mai mare realizare de până acum.

Îndeplinirea visului din copilărie de a fi jurnalistă în domeniul politic și prezentatoare de știri.

Apoi, descoperirea că poți trăi și făcând doar ce încă îți place.

 

Cum combați procrastinarea și cum devii productivă?

Pentru mine, procrastinarea n-a fost niciodată o tentație. Fac ce îmi place și evident că sunt productivă, pentru că chiar vreau să fac ceea ce fac.

Care crezi că e next level pentru tine?

Mi-am dorit mereu să compun coregrafii de dans pe role pentru o trupă. Numai că este foarte greu să găsești oameni de nivel similar, cărora să le poți preda același lucru în același timp… Asta sper să reușesc la un moment dat.

 

 

Îți mulțumesc tare mult, Arina! Pentu mine ești exemplul clar de om care, așa cum îmi place mie să spun, și-a găsit ikigai-ul.

 

Pe Arina pe role o găsiți pe pagina ei de Facebook.

Pe Arina pe ritmuri latino o găsiți Latino Dance România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *