Jurnal de MagiCAMP

Jurnal de MagiCAMP

magicamp

Day I

Am înțeles cu ce am de-a face, am înțeles ca voi interacționa cu copii care au pierdut pe cineva drag, în lupta cu boli neiertătoare. În timp ce ne vorbeau cele două terapeute, cu o vocea joasă și calmă, explicându-ne ce avem voie sa facem și ce nu, în mine s-a instalat, nestingherită, anxietatea. Nici măcar nu a ciocănit, a intrat cu forța și  nu s-a șters pe covorașul de la intrare. A venit așa, cu tupeu. Și m-a lovit. Oare o să greșesc, oare o să pot scoate copilul din mine la joacă? Dar dacă iese copilul suferind? Dacă ma întreabă chestii la care nu am răspuns pt ca nimeni nu are? Primul instinct a fost sa îmi caut telefonul. Dar ce sa vezi? Nu era în buzunar. Primele 5 secunde? Damn it, mi-am pierdut telefonul. Apoi mi-am amintit ca aici nu stam cu telefoanele la noi, totul se rezuma la prezent și relația cu sine și la binele copiilor. Pai și eu acum la cine ma plâng ca sunt singura printre oameni noi și ma simt consumată de energie in primele ore? Oh well, Cristiana, ia și trăiește cu ceea ce simți. Trăiește cu tine! Am avut și lacrimi in ochi de multe ori. Apoi au venit copiii. Mici și mari. Unii cu freza facuta și cămașa, alții cu parul ciufulit și cu chef de joaca. Ne-am costumat și ne-am jucat. Și a fost criiiiiinge, și mi-a fost greu sa fiu copil, și mi s-a părut ca sunt penibila. Toată asta a durat pana la primele zâmbete și pana la primele îmbrățișări. Pana la primele chiote de fericire și pana la primele intrebari. A fost obositoare prima zi, dar a fost revelatoare. Și am iubit copiii din primul moment. Si ne-am jucat tot ce au vrut ei. Și mi-am pieptănat fetele, și am făcut parada modei cu pijamale și am citit povestea de seara. Am avut nevoie de jumătate de ora ca sa adorm. Cu alte 6 fete in camera. Cine ma cunoaște, știe ca as începe sa plâng la acest gând. Dar hey, sunt oameni și sunt la fel de obosiți ca mine, dar împărțim aceeași fericire aici. Nu e atât de rău ca împărțim și o camera pe lângă toate sentimentele.

 

Day II

Ia energie de unde nu-i. Am prins la 06:00 un răsărit cum rar mi-a fost dat să văd. Ce insule exotice? Cel mai roz cer puteai să vezi deasupra MagiCAMP-ului în dimineața zilei de 2 septembrie. A doua zi de toamnă a început cu fuga disperată după cafea, să prind să sorb câteva guri înaintea de trezirea fetelor. Vă zic că am avut chiar luxul de a bea o cafea scurtă întreagă. Apoi am mers la mic dejun și la sesiunea de pictat. Am pictat tot ce am prins, inclusiv propriile fețe: pisicuța roz, supereroi și te miri ce alte personaje. Față de ziua I, când programul a fost la liber și am avut mult mai mult timp de interacțiune cu cei mici, acum programul a avut un traseu clar stabilit, iar dimineața a fost axată pe creativitate. Ne-am ales echipele pt jocurile zilelor viitoare, ne-am pictat steagul (Roșu Fantastic Bombastic este numele echipei mele), ne-am făcut badge-uri cu numele noastre, unul mai sclipicios ca altul, și ne-am pictat tricourile cu MagiCAMP pe care le vom purta la activitatea de mâine. Al doilea highlight a fost pisicina taberei. Cât nu mi-ar plăcea mie să mă bălăcesc și să mă stropesc, well, I did it. Din plin. Cu mici și mari. Ne-am jucat de-a rechinii și apoi ne-am pus la soare ca niște salamandre. Lecția zilei cu nr.2? Când crezi că nu mai ai energie, mai găsești puțină pe fundul borcanului.

 

Day III

Doamne, e din ce în ce mai bine. Este incredibil cum poți lega niște conexiuni atât de profunde cu copiii și cum ei, în ciuda a ceea ce se întâmplă în viața lor, continuă să lupte, continuă să se joace, continuă să iubească și să ceară iubire. În punctul ăsta venim noi, voluntarii, pentru a le oferi răsfățul suprem, acceptare, recunoaștere și iubire fără sfârșit. Să vadă că există pe lume bunătate necondiționată și că ei o merită din plin. Stau acum pe un balansoar imens, în grădina MagiCAMP, în timp ce copiii sunt la activitate aka scurtă pauză pentru mine și privesc îndelung în stânga mea. O paletă de badminton în iarbă, un bidon de apă pe care scrie Sara, un badge rătăcit și căruia îi lipsește o literă, iar mai în spate, se ridică nu foarte semeață, dar extrem de “ca acasă” casa MagiCAMP pliiiiiiiiină până la ultima cărămida de fluturași și floricele. E liniște acum. În exterior și în interior. Am experimentat și eu niște chestii for the first time. M-am dat cu tiroliana și am învățat de la copii ce e curajul atunci când faci ceva pentru prima dată. Orice ține de integritatea mea fizică îmi pune ceva probleme la nivel de curaj. Dar văzându-i pe ei cum se avântă neînfricați, i did it myself. Mereu înveți de la copii. I-am încurajat și am urlat până am rămas fără voce. “Bravo”, “Te descurci de minune” și “Sunt mândră de tine” reprezintă singurele gânduri de câteva ore bune, cât copiii mei au făcut traseele din parcul de aventură din apropierea taberei.

Am avut parte și de lacrimile zilei, atunci când ne-au vizitat The Motans și Mark Stam, care ne-au cântat live în sala de sport. Cine mai are parte de concert privat de la băieții ăștia?! Care mai cânta și excepțional de bine acapella. Și au cântat cu cei mici și le-au învățat toate dansurile, apoi le-au dat autografe pe care cei mici le-au pus în cutia cu comori. Ce onoare pentru artiștii invitați! Să vă mai zic și de petrecerea surpriză de la finalul serii? Câtă fericire și surprindere pe chipul lor. Din prima zi au întrebat dacă au voie o petrecere în pijamale. Ei bine, nu numai că le-am dat voie, ci am organizat-o noi pentru ei, cu toate recuzita: fulgi, baloane, muzică…

P.S. V-am zis că în tabără se reciclează plasticul? Și nu doar plasticul, ci tot ce se poate recicla? Doamna Polonic, cea care ne gătește în fiecare zi (de ne lingem pe degete), are mare grijă să ne indice mereu cum să reciclăm selectiv după masă și nu numai. Mâine se termină și cred că o să plâng mult, iar fețele lor o să îmi reapară pentru mult timp în gând…

magicamp

Day IV

Azi, în ziua a patra (și ultima zi full de tabăra) stau cu telefonul în mână deja de câteva minute bune. Nicio formulare nu sună potrivit pentru ce simt eu și mi s-a activat temerea de a transpune în cuvinte trăirile mele, ca nu cumva să le slăbească în vreun intensitatea. Deși prima jumătate a zilei a fost mai chill pentru mine, copiii având terapie mare parte din zi, am recuperat raaaaapid la cea de-a doua.

Am fost la călărie, în prag de ploaie și i-am văzut pe cei mici fascinați de căluți și de experiența de a călări. Locul a fost mirific, sus de tot, deasupra munților, în satul Runcu, foarte aproape de tabăra noastră. Am mâncat pe-nfulecate prăjitura negresă, pe care am simțit-o ca fiind cea mai delicioasă din viața mea, apoi ne-am ferit de ploaie și am condus drumurile șerpuite până acasă. Odată ajunși, ne-am închis în cameră cu copiii noștri ca să gândim programele artistice pentru spectacolul pe care l-am dat seară. Așa dansuri să îmi facă fetele mele? De la dans sportiv până la dansuri latino, cred că le-au acoperit pe toate. Am ales ținutele, ne-am machiat puțin, ne-am notat pașii și am fugit la masă.

Unul dintre momentele cu încărcătură puternică a fost cel în care am lăsat baloane cu heliu să zboare în cer, să poarte mesajele copiilor pentru persoanele dragi, pe care le-au pierdut. Să îi vezi cum țin strâns, strâns șnurul de la balon și cum se uită în sus, rugându-se ca, într-o formă sau alta, acele mesaje să ajungă unde trebuie. Cu siguranța, ele au lăsate în univers, alături de toată energia pe care speranța ți-o dă.

La petrecerea de seară s-a lăsat cu muuuuuult plâns. Momentele artistice au fost care de mai de care mai inventive, multe recreând momente din tabără, semn că cei mici au fost și vor rămâne extrem de atașați de magia de aici. Au primit diplome, nu pentru ce au făcut, ci pentru cine sunt, și au sărit în sus literalmente, urlând și alergând pe la fiecare să arate dimploma primită. Și am primit și noi, voluntarii, eu fiind Furnicuța Zurli – așa m-au văzut și numit ei.

magicamp

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *