Zeci de bucureşteni sunt aşteptaţi la intrarea principală a Sun Plaza Shopping Center să doneze sânge în cadrul campaniei organizate de către Sun Plaza şi Asociaţia React, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Bucureşti şi Regina Maria. Acţiunea se desfaşoară în perioada 09 – 11 octombrie 2015, intre orele 09:00 – 13:00.
Din cauza crizei actuale din spitale, în ceea ce priveşte cantitatea de sânge, prea puţini oameni primesc sângele de care au nevoie. Uneori, în cazul unei intervenţii chirurgicale, pacientul alege să-si autodoneze sânge. Deseori, cei care donează sunt rude sau prieteni ai pacientului.
Pe parcursul celor trei zile ale campaniei „Dăruieşte timp, donează sânge” vor putea dona simultan cate doua persoane la fiecare 30 de minute în unitatea mobilă şi alte două persoane în spaţiul amenajat în policlinica Regina Maria. Recoltarea de sânge va fi realizată de personal specializat, medici şi asistente de la Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti, in condiţii de siguranţă şi folosind instrumente de unică folosinţă. La fiecare donare se vor recolta aproximativ 450 de ml de sânge, care vor fi ulterior utilizaţi in spitalele din Bucureşti pentru pacienţii supuşi unor intervenţii chirurgicale sau pentru cei care au nevoie de transfuzii de sânge.
La finalul procesului, Sun Plaza va pune la dispozitie donatorilor si o zona special amenajata, pentru a se reface, langa unitatea mobila amplasata pe esplanada Sun Plaza de la intrarea principala, din Soseaua Oltenitei.
Înainte de a dona, celor interesaţi li se recomandă consumarea unui mic dejun normal cu legume şi fructe, fără multe proteine şi grăsimi.
Este dovedit faptul că donarea de sânge, pe langă principalul beneficiu de a salva vieţile omeneşti, contribuie şi la îmbunătăţirea sănătatii donatorului. În urma donării, sângele este împrospătat, imunitatea organismului creşte, iar riscurile de paralizie şi de accident vascular se reduc cu aproximativ 30%.
Ne vedem acolo, right?
Kisses & hugs
Nu știi cât mă bucură să citesc despre asta la tine. Am fost acolo și am donat, vinerea. Fac un lucru tare fain cei de la Sun cu această inițiativă. Sper să revină.
Colaborez de ceva vreme cu cei de la Sun si chiar au idei din ce in ce mai faine.
Ma bucur tare mult ca ai fost si tu!