Să zicem că ai cumpărat deja o lumânare Candelarium (mulțumesc din inimă pentru asta), a ajuns la tine acasa, dar încă nu ai apucat să o aprinzi. Foarte, foarte bine pentri că trebuie să știi câteva chestiuni înainte să faci asta. Also, mai există câteva reguli micuțe, prin care poți păstra lumânarea în cele mai bune condiții.
- Alege-ți cu grijă momentul în care arzi pentru prima dată lumânarea Candelarium. E important să o lași să ardă până se topește tot stratul de ceară de deasupra uniform. Numai așa te asiguri că lumânarea se va usca în mod uniform, iar data viitoare o să ardă și o să emane o cantitate egală de parfum. Dacă nu faci acest lucru, în timp, lumânarea ta se va usca cu o formă de crater din ce în ce mai adâncă, până ce aceasta
- După ce a a avut loc prima ardere, e foarte important să îndepărtezi fitilul rămas negru și trist, lăsându-l la o dimensiune cât mai apropiată de 5 mm. Astfel, îți pregătești lumânarea pentru următoarea ardere. Nu îți trebuie o foarfecă specială, te vei descurca de minune cu buricele degetelor.
- Nu lăsa niciodată lumânara să ardă fără să o supraveghezi! E un lucru cât se poate de logic, dar mă simt responsabilă să repet acest lucru. De asemenea, nu o amplasa nici lângă elemente inflamabile și să ai mereu la îndemână un suport special pentru lumânare. Deși recipientele lumânărilor Candelarium sunt rezistente și safe, o măsură extra de siguranță nu strică niciodată.
- Lumânările, în funcție de mărimea recipientului, sunt făcute să ardă în medie între 3-4 ore. Nu o lăsa mai mult de atât!
- Indiferent de situație, chiar și într-una de criză, nu stinge lumânarea cu apă. Va sări ceară peste tot în jur.
Dacă există, totuși, nelămuriri cu privire la lumânările de soia, am mai povestit despre ele aici: De ce sunt lumânările de soia Candelarium așa speciale?
Pe contul de Instagram Candelarium Candles, poți vedea lumânările făcute de-a lungul timpului.
Poți să îmi scrii anytime în formularul de mai jos:
Eroare: Nu am găsit formularul de contact.