11200590_715804748542840_2498269092317179223_n

Beauty Swap este, după cum numele spune, un schimb de cosmetice. Bloggeriţele de beauty, pasionate fiind de tot ce înseamnă make-up şi skin care, adună, în timp, multe produse, care de multe ori nu se potrivesc cerinţelor lor. Aici e vorba mai mult de dorinţa aceea nebună de a testa tot ce iese nou pe piaţă, deşi de multe ori nu sunt exact ceea ce ne trebuie. Ei bine, exact pentru genul acesta de situaţii, Ana de la Beauty Barometer a avut minunata idee de a organiza un eveniment, în cadrul căruia fetele pot face schimb de cosmetice. Primul eveniment de tipul acesta a fost un real succes, motiv pentru care se cerea şi o a doua ediţie. Dacă vreţi să ştiţi mai multe despre cum a fost şi la prima ediţie, puteţi citi aici.

Dar să trecem la povestit. A fost o agitaţie continuă, fetele se mutau de colo-colo, încercând să facă schimburi, să scape de cele nedorite şi să îşi ia noi produse de testat sau, din contră, produse pe care şi le doreau în mod special, dar dintr-un motiv sau altul, nu au reuşit să intre în posesia lor. Pe lângă swap-ul propriu-zis, evenimentul a avut şi mulţi sponsori, care au avut grijă ca noi să fim răsfăţate la maxim şi să plecăm acasă cu sacoşele pline cu produse.

Au fost şi speakeri mișto, cu poveşti dintre cele mai diferite, dar toate interesante. Primul speaker a fost Alexandre Eram , fondatorul brandului Melkior. Acesta ne-a povestit despre Melkior, despre idealurile acestui brand, ne-a sfătuit puţin şi pe partea de marketing şi promovare. Un om foarte pozitiv, care a dat un vibe plăcut evenimentului. A urmat Adina Halas, ce a fost prezentă şi la prima ediţie. Aceasta ne-a împărtăşit primele experienţe despre blogging, întrucât şi-a deschis şi ea blog în urmă cu câteva luni. După asta, ne-a vorbit Camelia Neaga, de la Colţul Cameliei. A vut un speach motivaţional, sincer şi foarte, foarte necesar pentru bloggerite. S-a vorbit despre sinceritatea în articole, despre calitate, despre credibilitate şi despre ideea că nu trebuie să vindem blogul, aspecte importante, dar deseori neglijate.
Sunt fericită că am reuşit să întâlnesc câteva dintre bloggeriţele pe care le urmăream de multă vreme, ca Ştefana, Fulvia, Elena s.a.m.d. Mi-aş fi dorit să pot sta de vorbă cu mai multe dintre ele, însă atunci când bagi în jur de 70 de femei într-o cameră plină de cosmetice, haosul se instalează inevitabil.

În final, am numai cuvinte de laudă pentru Ana, pentru ajutorul minunat al Danei de la DanaMakeup.ro, pentru eveniment, pentru organizare, pentru entuziasmul fetelor. Abia aştept ediţia a III-a!

Mai jos, câteva momente văzute prin lentila aparatului.

Kisses & Hugs

 

1

2

3

4

5

6

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment