Skip to main content

Și eu mi-am setat de-a lungul timpulUI false obiective, neștiind exact nici măcar eu ce așteptări am. Nu le-am proiectat în niciun fel, doar afirmam în mod constant că eu vreau asta și asta. În momentul în care am început să lucrez și cu cifre și să fiu nevoită să îmi ajut clienții să își seteze singuri obiectivele, iată că a văzut și Cristiana ce făcea prost cu propria viață.

 

Experiența personală

Înainte să o dăm pe concepte, o să îți zic câteva vorbe și despre cum implementez ceea ce povestesc aici. Totul a început cu primul meu job în agenție. Am fost dintotdeauna acel absolvent de SNSPA (Comunicare și relații publice) care susținea răspicat că nu e om de agenție și că nu ar putea niciodată să își asume acest stil de viață. Totul până când, fâcăndu-mi planning-ul pentru 2017, mi-am dat seama că un aspect care trebuie rezolvat este legat de această experiență de agenție. Mi-am dat seama că, deși sunt informată și am lucrat în domeniu, îmi lipsesc multe skill-uri (time management, client service, budgeting etc.), pe care nu aș fi putut să le învăț decât într-o agenție integrată.

În acel moment, mi-am setat un obiectiv pentru 2017. Era unul pentru care, mi-am imaginat, voi munci enorm, însă știam de ce. L-am măsurat corespunzător, ca timp, potențial, relevanță, evaluare.

Nu am știut că voi avea nevoie de un an, dar mi-am setat singură un an pentru a-mi îndeplini așteptările. În același timp, i-am lăsat caracterul revizuibil, pentru a putea să ajustez din mers, daca ar fi fost cazul. A fost, pentru că am decis că mi-am atins obiectivul mult mai devreme decât preconizam. Astfel, după 9 luni, ne-am despărțit drumurile prietenește.

A fost un obiectiv accesibil pentru că nu mi-am pus în cap să merg într-o pozitie de conducere, ci mi-am asumat din start un rol de executant. Ulterior, mi-am asumat, pe rând, mai multe roluri mult deasupra celui de executant, iar aici intervine din nou caracterul revizuibil.

A fost un obiectiv relevant pentru că am ales un job în cea mai mare agenție care îmi putea oferi experiența completă pentru ceea ce îmi doream și a fost un obiectiv ușor evaluativ, pentru că punând în revistă tot ce am învățat, mi-am depășit propriile așteptări.

Dincolo de partea asta măsurabilă, m-am mai folosit de niște tehnici, care au venit într-o perfectă completare a celor de mai sus și ți le povestesc mai jos.

 

De fapt, ce ar trebui să însemne un obiectiv și cum îl setezi?

Un obiectiv nu este doar smart these days, este SMARTER. Adică este specific (știi exact ce vrei), măsurabil (îl poți cuantifica somehow), accesibil (cu alte cuvinte, realist raportat la cine ești), relevant (adică ești convins că este ceea ce ai nevoie pentru a crește, a evolua și a-ți schimba viața în bine), ancorat în timp (pentru că timpul este cea mai importantă resursă), evaluativ (să îi poți da o valoare) și să poată fi oricând revizuibil (să poți schimba aspecte pentru a funcționa mai bine).

Dacă unul dintre obiectivele tale atinge toate punctele de mai sus, atunci ai un obiectiv foarte bine setat.

mindset

Cum îmi organizez gândurile atunci când vreau să îmi setez un obiectiv?

Uneori, e foarte greu să ai în cap, negru pe alb, ceea ce îți dorești și care sunt pașii pentru a ajunge acolo. De aceea, scrie. Scrie ideile care îți vin și sparge-le în acțiuni. Fă-o cum îți e ție mai ușor și fă-o des. Eu, de exemplu, folosesc aplicații de mind mapping și îmi schimb „hărțile minții” aproape lunar. Pentru că, deși am o imagine destul de precisă despre cum aș vrea să arate viața mea, tacticile prin care voi ajunge acolo vor fi mereu diferite, raportate la context. De aceea, viața mea e într-o continuă construcție, iar multe aspecte se schimbă în mod constant. Keeping track of them e ceea ce mă ține organizată în propriul haos.

În plus, pornește de la mai mic la mai mare. Fă pașii mici care te duc, etapizat și natural, la destinația finală.

 

*Dacă vrei mai multe despre mind mapping, găsești aici Mind mapp your 2018.

minset

Folosește acest proces pentru a deveni cât mai responsabil!

Practic, pentru a reuși să îți setezi un mindset, e important să începi cu proiecte mici, personale. Acestea te vor responsabiliza, te vor face să ajungi la nivelul la care să îți poți păstra atenția la obiectivele setate, fără să te lași disturbat de zgomotul de fundal. Învață cum să te disciplinezi, urmându-ți, cu dedicare și consecvență, planurile.

Recompensează-te!

Pentru fiecare pas care te aduce mai aproape de obiectivul setat, fă-ți singur o recompensă. E un sistem care funcționează, mai ales atunci când ți-e greu sa proiectezi beneficiile pe termen lung și există riscul să îți pierzi motivația și concentrarea.  Ca să nu tranformi procesul într-o adevărată corvoadă, găsește metode prin care să îi dai o notă pozitivă.

mindset

După ce te simți stăpân pe situație, transformă totul în obicei!

Cumva, această etapă o să vină de la sine, ce-i drept. Am simțit totuși nevoia să punctez și asta, pentru că nu e vorba neapărat numai de proiecte punctuale, ci de cum îți creezi deja premisele pentru proiecte viitoare și felul în care îți creezi un workflow pentru ele. On a regular basis, vei avea deja un sistem implementat, iar lucrurile vor deveni din ce în ce mai ușoare.

 

Cum ți se pare ceea ce am scris mai sus? Ți se pare eficient, realizabil, util? Aștept părerea ta în comentarii!

Kisses & Hugs

 

Leave a Reply

Verified by MonsterInsights