Skip to main content

Anul 2019 a debutat pentru mine cu o sete puternică de învățare și de nou. Cum nu am făcut master, mi-am încheiat socotelile cu școlile de prin București destul de devreme și credeam că-s sătulă de profesori, lecții și teme și că e vremea ca tot ce învăț să fie din practică. Probabil aveam acest feeling din cauza clasicelor tehnici de predare și lipsa corelației cu realitatea.

Se face cumva că, după vreo 3 ani, m-a luat dorul de școală. Dar una realistă, cu aplicabilitate, cu un profesor care să practice ceea ce îmi predă și cu un program potrivit pentru un om cu job în agenție și câteva proiecte micuțe pe lângă. Am pus pe to do list-ul lui 2019 începerea unor cursuri noi. Erau multe chestii pe care voiam să le învăț, așa că mi-am alocat timp pentru a decide cu ce încep.

Cum timing-ul este totul și mi se demonstrează asta în mod constant, cei de la Dalles Go au luat legătura cu mine, acum vreo lună, propunându-mi să încep niște cursuri la ei, la alegerea mea. Despre Dalles Go știam de multă vreme, dar niciodata nu am putut decide ce să fac, pentru că au prea multe cursuri de interes pentru mine. După ce m-am râzgândit de câteva ori și după ce le-am cerut și lor părerea, am ales să încep cursurile de antreprenoriat.

Săptămâna aceasta merg deja la cea de-a cincea lecție și mi se pare genial totul. Simt că merită să scriu câteva cuvinte, în cazul în care e cineva pe aici nehotărât și ar lua în calcul cursurile la Dalles Go. Evident că părerea mea vizează strict cursul de antreprenoriat și experiența mea aici.

 

De ce recomand cursul de antreprenoriat de la Dalles Go

 

  • Au program after work sau de weekend pentru oamenii cu joburi și zile foarte aglomerate. Îți poți alege oricare dintre sesiuni, eu am optat pentru after work, weekend-urile mele sunt ocupate cu multe plecări, de cele mai multe ori.

 

  • Profesorul nostru, Claudiu Șerban, este un antreprenor cu experiență vastă, nu doar un pedagog pus acolo să predea din cărți. De asemenea, are un stil foarte funny de a preda, cu multe insight-uri din piață și povești personale.

 

  • Fiecare lecție are parte teoretică și parte practică, fapt ce te ajută foarte mult să corelezi teoria cu experiența din teren. Mi se pare că există o proporție ok între una și cealaltă.

 

  • Proful ne aduce mereu invitați dintre cunoștințele lui, pentru perspective cât mai largi și diversificate. Ultima dată, am cunoscut-o pe Andreea Georgescu, owner de agenție și comediant, care a avut un discurs savuros și cu adevărat inspirațional.

 

  • Posibilitatea de networking reală și cu oamenii care sunt acolo pentru că au deja propriile business-uri sau urmează să le lanseze mi se pare un plus. Deja avem un grup de wapp, unde ne consultăm cu privire la diferite idei pe care le avem și unde intervine și Claudiu cu feedback.

 

  • La finalul cursului, voi avea deja planul de afaceri conturat, cu care voi putea accesa fonduri și sponsorizări din diferite resurse și voi putea lansa business-ul.

 

  • Poate mai mult decât orice, am obținut validarea ideii pe care o aveam de multă vreme și se tot chinuia să încolțească, dar evident că anxietatea nu îi dădea voie. În plus, am tot suportul de care am nevoie pentru a crește ideea și a o duce la stadiu de business sustenabil.

 

 

E adevărat că, la prima vedere, costul unui curs poate părea destul de mare, dar cei de la Dalles Go gândesc în mod constant modalități prin care să facă programele lor mai accesibile. De exemplu, au reduceri last minute, atunci când rămân câteva locuri libere înaintea de începerea cursului. Au creditul de studii “Investește în tine”, finanțat de Guvernul României 2018, despre care puteți citi mai multe aici. Studenții au reducere, iar dacă plătești suma integral, ți se aplică o reducere de 10%.

 

Programa arată foarte bine și e cea mai care m-a convins, eventually, să aleg acest curs din mulțimea de opțiuni.

dalles go

dalles go

dalles go

dalles go

 

Cam asta e impresia mea, când sunt aproape la jumătatea cursului, dar revin cu impresiile finale, evident, la final. Until then, dacă aveți întrebări ale căror răspunsuri nu le-am acoperit aici, let me know și vă răspund cu drag!

One Comment

  • Ligia Gadiuta spune:

    Nu faceti nici un curs cu ei! Sunt neseriosi! Eu am facut cursul de fotografie in Galati pentru incepatori. De curs nu am fost multumita. Desi am platit in inauarie 2020 si cursul dura 3 luni, am terminat cursul cu multe insistente abia in iulie. Si m-am rugat intr-un de ei sa sustinem examenul si s-a intamplat abia la sfarsitul lui octombrie. De cand am sustinut examenul ma tot rog de ei sa-mi dea diploma fiindca am nevoie de ea pentru infiintarea unui PFA, dar ma mint ca o primesc saptamana viitoare, din octombrie 2020 ma mint intr-una.

Leave a Reply

Verified by MonsterInsights