CreateAthon – locul unde mi-am depășit toate limitele

CreateAthon – locul unde mi-am depășit toate limitele

Fizice, psihice și emoționale. De la lipsa somnului până la puterea de concentrare ca în 24 de ore să scot o strategie de rebranding coerentă, dar și funcțională, alături de echipa mea.

Ce este CreateAthon?

Aflat la prima ediție, CreateAthon România este un eveniment cu un concept nu neapărat foarte nou worldwide, dar încă nu atât de utilizat la noi în țară, mai ales din punct de vedere caritabil. Dar iată că o mână de oameni au lansat invitația către industria creativă, de la social media până la web development, de a se aventura într-o mega provocare de 24 de ore, în care vor găsi și implementa soluții pentru tensiunile din mediul ONG românesc.

Pentru cine am lucrat noi?

ONG-ul care ne-a fost alocat este ADDIP (Asociația pentru Dezvoltare Durabilă și Integrare Profesională) din Brașov, ceea ce a fost o veste extraordinară pentru mine, Brașovul fiind orașul meu de suflet de când eram copilă și petreceam verile la bunicii mei acolo. Acest ONG se ocupă cu integarea tinerilor din centrele de plasament în câmpul muncii și pregătirea pentru viața de adult, fiind alături de ei în dezvoltarea personală, în educația sexuală și de interacțiuni interpersonale.

Nevoile cele mai importante au fost să le construim un site de la zero, rebranding de la logo la brand book, o scurtă strategie de comunicare și o scurtă strategie de fundraising. Am muncit din greu, am avut câteva crize de nervi, dar pe care le-am gestionat surprinzător de bine, în condițiile în care nu am închis un ochi nici măcar 5 minute și am finalizat proiectul cu câteva minute înainte să îl prezentăm. Adrenalina și emoțiile au fost la cote inimaginabile.

createathon

Cu ce am rămas după această experiență și de ce o recomand?

  1. Mi-am dat seama că limitele mele sunt mult mai sus decât credeam și le-am depășit inclusiv pe alea.
  2. Când simți că nu mai poți, cu motivația potrivită, poți mult mai mult.
  3. Lucrezi extrem de bine cu oameni pe care i-ai cunoscut acum 5 minute, dacă aveți un obiectiv comun și dacă știi cum să gestionezi echipa și să delegi task-uri încă din start.
  4. Uneori, prima idee e cea mai bună, chiar dacă îți vine să schimbi ceea ce ai lucrat deja de încă vreo 5 ori. Trust ur guts!
  5. Hrănirea, hidratarea și mișcarea îți dau un boost de energie, deci sunt vitale și de prioritizat în programul de muncă.
  6. Poți munci gratis cu mai multă îndârjire și pasiune decât atunci când ești plătit, dacă tu chiar crezi în ideea ta și simți că faci o muncă nobilă.
  7. Intimitatea poate căpăta valențe complet diferite când petreci 24h cu niște oameni fără să faci duș, în aceleași haine, și fără să reîmprospătezi machiajul.
  8. Lacrimile de fericire din ochii unor oameni care au venit fără aștepătir, dar pleacă împrospătați cu speranță. Nu pot fi egalate de niciun alt sentiment. Vorbesc de oameni care se chinuie să facă bine și să țină pe picioare ONG-uri prin care să facă o diferență, oricât de mică, într-o lume aparent fără speranță. Oameni care se luptă din greu și primesc ajutor prea puțin. Oameni care își găsesc energie Dumnezeu știe unde și care, acum, au primit soluțiile pentru niște probleme de imagine și comunicare pe care le neglijau din neputință.
  9. Mi-am dat seama că ceea ce pentru mine e o normalitate a vieții de zi cu zi, pentru alții înseamnă o comoară. Calendare editoriale, logo-uri, idei creative, strategii, campanii, postări, vizualuri și multe, multe altele ce fac parte din rutina zilnică au însemnat pentru ei o șansă în plus de a se face cunoscuți, de a obține sponsorizări, de a obține parteneri și voluntari și de a duce mai departe cauza lor.
  10. Merg și la anul for sure, dar cu promisiunea că voi veni mai pregătită, cu un research bine pus la punct și cu mai mult know how.
  11. Am câștigat 2 noi prietene, fetele care se ocupă de ADDIP, cărora le-am promis că le rămân aproape și le ajut cu consiliere pe partea de comunicare de fiecare dată când vor avea nevoie. Ce valoare ar mai avea experiența mea dacă nu o mai pun și în slujba binelui din când în când?!

 

Mulțumesc echipei CreateAthon că m-au primit printre cei 60 de voluntari doritori de a face bine și că au muncit pentru a pune la cale acest eveniment. Un loc e sigur ocupat de mine anul viitor.

 

P.S. De Crăciun o aibă o campanie drăguță, prin care puteți dona sau cumpăra un cadou pentru copiii din centrele de plasament. O să vă dau de știre când e gata. 😀

createathon

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *