Skip to main content

V-am promis că o să îmi rezolv problemele cu dantura şi uite că asta fac. Ce-i drept, mă întind pe o perioadă mai lungă de timp, dar aşa-i când munceşti, mai ai şi facultate şi câteva evenimente pe săptămână la care trebuie să fii prezentă.

Dar miercuri am mers înarmată cu mult curaj la Dental One, să îmi discut planul de tratament cu medicul care s-a ocupat de mine şi prima dată. E o femeie super veselă, face glume pe tot parcursul lucrărilor şi nu ai cum să nu te simţi relaxat în preajma ei. Ca să nu mai spun de muzica absolut fantastică din cabinet. Next time îi întreb cine se ocupă de playlist, prea bună muzica, serios!

Dental one

Aşa cum v-am scris şi în articolul anterior, pasul imediat următor după consultaţie este detartrajul. Este important ca tartrul să fie îndepărtat, aşa încât medicul să poată vedea dacă există carii ascunse sau, într-un caz fericit, petele pe care le vedem pe dinţi sunt doar puncte de tartru. Cazul meu nu e cel mai fericit, pentru că, după detartraj, am descoperit vreo 6 carii micuţe, greu de observat, dar care sunt acolo şi nu trebuie neglijate.

Despre detartraj pot să vă spun că este o operaţiune simplă. E adevărat că nu e foarte confortabil, pentru că, evident, eşti la dentist şi trebuie să stai cu gura deschisă în jur de 30-40 min., dar nu e dureros, deci nu există niciun motiv de teamă. Aş sta şi mai mult, dacă ar fi nevoie, pentru senzaţia pe care o ai după. Dinţii îţi strălucesc, efectiv, şi se simt curaţi. Asta nu ai cum să faci la tine acasă. Profesioniştii sunt profesionişti pentru un motiv, au pregătirea şi instrumentele necesare pentru o igienizare profesională a dinţilor tăi. Apoi, într-adevăr, ţine de tine să întreţii cât mai mult ceea ce a făcut medicul dentist.

A urmat o radiografie pentru a verifica molarii de minte. Am primit o veste nu tocmai imbucuratore, anume că trebuie să fac operaţie pentru a-i scoate. Şi-au făcut de cap şi au crescut cum nu trebuie, iar acum sunt cumva blocaţi acolo. Am mai bifat ceva în planul de tratament.

dental one

La final, am vizitat şi medicul ortodont, Dr. Ruxandra Baltag. Aici am venit ca să aflu cam cât de strâmbi sunt dinţii mei. Şi sunt! Norocul meu e că cei mai problematici se află în partea de jos, care nu-s tocmai vizibili nici când vorbesc, nici când râd. Cei de sus sunt cât de cât echilibraţi, dar nu-s perfecţi nici ei. Cu siguranţă, pe lista cheltuielilor de viitor se va adăuga şi un aparat dentar. Dar toate la timpul lor.

Acum să vorbim despre voi!

# Concurs

Pentru că vreau să vedeţi voi singuri că ceea ce vă povestesc aici e cu totul adevărat, în colaborare cu clinica Dental One, vă ofer 10 consultaţii gratuite + radiografie, dacă e nevoie. Tot ceea ce trebuie să faceţi e să îmi lăsaţi aici întrebări pe care le aveţi legat de orice problemă cu dantura, curiozităţi despre clinica Dental One şi tot ce ţine de vizita la dentist.

P.S. Cu cât e mai trăznită întrebarea, cu atât șansa de câștig e mai mare!!

Regulament:

  • comentați la acest articol cu întrebarea pe care o aveți și o adresă de e-mail validă.
  • concurs valabil 22.11.2015 – 29.11.2015.
  • pe 30.11.2015 voi afișa lista câștigătorilor, dar și lista de rezervă, în cazul în care vor exista premii nerevendicate.
  • câștigătorii vor fi ulterior contactați de reprezentanții Dental One pentru programare și alte discuții.

Aștept cu mare drag și interes întrebările voastre! Mult succes!

16 Comments

  • Larisa spune:

    Hello! Intrebarea mea este daca un aparat dentar (invzibil) isi produce efectele si la 33 ani? 🙂 tks

  • Alina Anghel spune:

    Ar trebui sa imi fac si eu curaj sa ajung la dentist, stiu ca am ceva probleme si cu cat intarzii, cu atat se agraveaza. Dar bugetul e deja pe minus … P.S. Nu vreau sa particip la concurs 😛

    • cristiacornea spune:

      Draga mea, tocmai ca e bugetul pe minus, insist sa te inscrii. O consultatie gratuita si o radiografie sunt tocmai bune. Te pup

      • Alina Anghel spune:

        Bine, fie, doar pentru ca sunt curioasa 🙂

        Eu sunt pacietul ala dificil, si nu pentru ca vreau. Nu suport mai nimic in gura pentru ca imi vine sa vomit si nici nu pot sa stau prea mult cu gura deschisa. Cum va descurcati cu din astia ca mine? Exista remediu pentru mine?

  • Amy spune:

    Spune-mi ce truc/trucuri au folosit cei de la Dental One pentru a te ajuta să scapi de măreața teamă de dentist?
    Semnat, o fricoasă de doctori :-)))

  • Bianca Ene spune:

    Îmi poți spune ce melodii aveau în playlist? :))

    Semnat,
    O melomana

  • Daniela spune:

    Imi este frica de dentist inca din copilarie. Insa, m-ar ajuta foarte mult ca medicul sa fie dragut. Deci, este medicul dragut?

    Ps: Nu te cred pe cuvant! Vreau sa ma conving sigura cat de dragut este 🙂

  • Oana spune:

    Hello, darling! Eu am doua intrebari 😀 La aceasta clinica, Dental One, lucreaza doar femei? Si a doua intrebare, retorica, pentru ca stiu deja raspunsul, nu pot primi eu 10 consultatii gratuite? :))

  • Oana Mocanu spune:

    Imi da doctorul premiu daca sunt cuminte si nu zic nimic pe timpul consultatiei? :))

  • Diana Marcu spune:

    Intru si eu in clubul fricoaselor! :))
    Intrebarea mea e : imi ofera ei ceva de baut inainte sau trebuie sa beau de acasa? ca sa prind curaj, desigur :)))

    Te pup!

  • Mariana Nituica spune:

    Daca doresc sa- mi pun fatete doar la dintii lopatari o sa arat ca un castor??

  • Dobre Bianca spune:

    Intrebari ar fi multe! Dar ma rezum la 2 intrebari:
    Primesc la final o acadea ca in desene?
    Pot sa pun eu melodiile care ma relaxeaza in timpul consultatiei?
    Ps: ambele intrebari sunt foarte, foarte importante :d

Leave a Reply

Verified by MonsterInsights