Băi, toată afacerea s-a transformat într-o aventură mai mare decât aş fi crezut. Măseaua mea cu probleme a avut nevoie de intense resuscitări, ajungându-se, în final, la aceeaşi soluţie: extirparea nervului. Şi da, chiar e atât de urât pe cât sună. Când am mai auzit şi nişte chestii precum obturaţie de canal şi tratamente care mai de care, deja nu mai găseam uşa să plec mai repede de acolo.
Dar n-am plecat. Şi încă o dată mi-am învins teama de medicul dentist, când, deşi aproape că îmi sărea inima din piept şi mergeam un pas înainte şi doi înapoi până la cabinet, am fost acolo, am îndurat şi am ajuns să îmi rezolv problemele. CAUZATE TOT DE MINE ŞI LENEA MEA.
A fost nevoie de nu mai puţin de 4 întâlniri cu Dr. Răzvan Paraschiv pentru a-mi curăţa definitiv măseaua, pentru a-i administra tratamentele coraspunzatoare şi pentru ca, în final, să am o plombă de calitate, care să mă ţină mult şi bine. A fost un efort atât din partea mea, cât şi din partea medicului meu, dar a meritat. Ah, şi a mai fost nevoie să mă plimb vreo două săptămâni cu geanta plină de calmante. Pentru că doare, ăsta e adevărul. Şi nu te poţi aştepta ca un dinte aproape terminat, care necesită intervenţii, să nu te doară.
De aceea, revin la acelaşi subiect, care poate a devenit clişeu pentru mulţi dintre voi, mergi la dentist înainte să te doară! Mergi la dentist doar ca să vezi cum o mai duc dinţii tăi! Mergi la dentist pentru că sub zâmbetul frumos se pot ascunde carii mici, care, în timp, te vor aduce unde am ajuns eu. Mergi la dentist şi întreabă cum poţi să îţi îngrijeşti dinţii mai bine şi cere sfaturi. De aceea sunt medici dentişti, sunt specialişti şi vor să ajute.
Gata! Închei cu dramaticul! Dar, pe bune, mergeţi la dentist! E vorba de 20 de minute din viaţa voastră, la fiecare câteva luni.
P.S. Câştigătoarele la concurs deja au început să viziteze clinica Dental One.