Skip to main content

Citind mai întâi un articol la Diana Dragne, apoi la Liana Popa, despre regula câte 5 și combaterea consumerismului prin cumpărături raționale, mi s-a părut interesant să analizez 5 investiții făcute de mine în 2018, care au fost alese cu cap și sunt pe termen lung și 5 investiții pe care aș vrea să le fac în 2019, în aceeași manieră. Să ne înțelegem, în 2018 am cheltuit mulți bani pe haine și alte prostii, pe care nici nu le mai țin minte, de altfel. Dar am identificat 5 articole care să reprezinte cu adevărat alegeri inspirate și versatile.

 

Invetițiile lui 2018

Little Black Dress

Cred că o găsești pe toate listele de ce ar trebui să conțina garderoba ta. Și, pe bună dreptate, rochia neagră simplă a fost salvarea mea pentru evenimente, zile speciale la birou și chiar Revelion. Am găsit-o la Reserved, la reducere, și m-a costat, cred, vreo 100 lei. Da, încerc să renunț la fast fashion, dar uneori chiar găsesc croiala perfectă pentru mine. Nu am conformație dificilă, ci mai degrabă gusturi mai clasice, care se regăsesc cu greu în colecțiile actuale. Rochia asta pe mine mă aștepta pe manechinul de la Reserved și chiar m-am îndrăgostit de ea.

 

Adidas Superstar

Îmi doream o pereche de sneakerși clasici, versatili, care să meargă la orice. Sincer, cam ăsta e raționamentul meu atunci când cumpăr ceva, trebuie să poată fi purtat în multe contexte. Nu aș putea găsi un specific al vieții mele, vin la birou, mai lucrez de acasă, mai merg la un eveniment fancy, mai plantez un copac cu vreun ONG, mai merg la un grătar la ai mei acasă. Sneakerșii ăștia au mers în aproape toate situațiile.

 

Jeanși Levi’s 

Dacă ar fi o piesă vestimentară care să mă streseze extraordinar de tare atunci când trebuie să o cumpăr, aceea ar fi o pereche de jeansi. Mi se pare cel mai dificil lucru posibil existent în universul hainelor. Trebuie să pice bine, să fie comozi, să aibă un material rezistent, să îmi permită mișcări de tot soiul (poate vreau să joc Twister în ei), să îmi pună în valoarea silueta de albină pufoasă, nu de viespe, să aibă talie inaltă, buzunare care să îmi accentueze fundul. Cam multe criterii, huh? Am reușit să îi găsesc la Levi’s și au fost scumpi, dar sunt cei mai șmecheri jeansi avuți de mine vreodată.

 

O pereche de ochelari Guess

Plecam la Neversea anul trecut, cu jobul, și mi-am dat seama că eu nu am ochelari de soare. Adică am vreo 6 perechi, unii zgâriați, unii îndoiți, cu unii nu vedeam bine șamd. Toți erau niște ochelari de soare la max. 50 lei, luati doar pentru design-ul cool, dar nu mă apărau de soare și se vedea de la o poștă că erau din plastic sau alte materiale proaste. Așa că am așteptat salariul, am intrat într-un magazin cu specific, unde am stat vreo 2 ore, dar am ieșit victorioasă. Am ales o pereche de ochelari ca lumea, din sticlă, cu rame strong, cu un model elegant și feminin.

 

Un set de bijuterii din aur

E drept că se încadrează mai degrabă la categoria cadouri, pentru că este plătit de părinții mei, dar mi se pare iarăși o investiție utilă pe termen lung. Este vorba despre un colier și o brățară cu inimioare, primite de la ai mei, pe care le port în fiecare zi de când le-am primit. Mmmm, le-am mai dat jos când am purtat cercei mai mari, la vreo ținută mai specială, dar în rest nu mă despart de ele. Sunt niște bijuterii care nu se degradează și pe care le păstrez pentru restul vieții mele și mi se pare că merită toți banii.

 

Lista lui 2019

O cămașă de noapte din mătase

Cele mai comode pijamale ale mele sunt chiloții și tricourile prietenului meu. Însă, am seri în care îmi place să mă răsfăț puțin cu tratamente faciale, muzică bună și parfumuri lemnoase în cameră și niciun obiect vestimentar nu se potrivește cu acest mood, în afara unei cămăși de noapte din mătase. E acel obiect vestimentar în care merită să investești strict pentru tine pentru că doar tu te bucuri de el și, eventual, partenerul de viață.

 

Un parfum de nișă

Sunt o persoană foarte versatilă când vine vorba de parfumuri și aș merge mai repede pe variantele unisex. Nu am, în schimb, un parfum pe care să îl consider semnătură până la vârsta asta. Anul acesta mi-am propus să explorez puțin parfumeriile de nișă, să văd care sunt casele, să le cunosc poveștile și poate reușesc să investesc într-un parfum care să mă definească.

 

Sneakerși negri 

Căci, de ce nu, dacă avem deja unii albi? Iubesc negrul în orice și orice e mai frumos când e negru. Cred că o pereche de încălțări sport negre sunt un basic într-o garderobă și deja am început să îmi întind antenele pe ici-colo, după modele și oferte. To be continued…

 

Finalizarea unei truse de make-up minimalistă și cruelty free

Mă zbat încă de anul trecut cu acest lucru. Deși mă machiez rar, sunt câteva elemente pe care mi le doresc în trusa de make-up, cum sunt un CC Cream bun, un ruj roșu rezistent la transfer, o mascara care să nu îmi lipească genele, un eyeliner care să îmi mai alungească ochii atunci când mă trezesc cu ei foarte umflați, un creion de sprâncene în nuanța potrivită și un blush delicat pentru tenul meu alb ca zăpada. Sunt 6 produse de make-up, care trebuie să fie cruelty free și bune pentru tenul meu. Vă vine să credeți sau nu, la momentul la care scriu acest articol, încă nu le-am găsit. Orice recomandare este binevenită!

 

O pereche de ochelari de soare sport

Ochelarii de soare achiziționați anul trecut sunt superbi, eleganți și prețioși, dar o parte din mine este băiețoasă și se îmbracă foarte sport. Pentru acele zile când băiețelul din mine decide să se joace cu dressing-ul meu, am nevoie și de o pereche de ochelari mai sport, liniari și masculini.

 

 

Zic că e un exercițiu util și pentru voi, so aștept comentariile voastre cu micuțele liste ale investițiilor voastre. Hugs!

Leave a Reply

Verified by MonsterInsights