Skip to main content

Wow, au trecut 5 luni și 10 zile de la ultimul articol publicat pe blog. Multe s-au întâmplat de atunci, printre care o pandemie, un rebranding pentru cristiacornea.ro, un alt micro-business in the making și multe, multe ups and downs. Către blog și scris mă voi întoarce întotdeauna cu drag, cu sentimentul că mă întorc către eliberare și un spațiu safe, în care vreau să fiu. Am sperat întodeauna că fiecare reîntoarcere va fi și ultima, că voi rămâne fidelă scrisului aici, dar viața a avut mai mereu și alte planuri cu mine.

Introducerea fiind făcută, astăzi vă vorbesc despre un business recent descoperit și foarte drag mie, care îmbină într-o simbioză fascinantă multe aspecte pe care eu le admir – sustenabilitatea și principiul economiei circulare, suculentele și plantele aeriene, dar și ideea de unicitate și touch-ul personal pe care clientul îl poate aduce produsului final. Această simbioză poartă numele de Greenarium și a fost adusă la viață de către Raluca și Anton pe meleaguri transilvănene, în Sibiu – orașul care te privește întotdeauna atent.

Specialitatea Greenarium sunt aceste terarii, cu forme diverse, de la piramidă și dodecaedru până la coloană și icosaedru. E ok, nici eu nu știam de existența acestor forme până acum. Plantele suculente și aeriene, mușchii și lichenii își fac casă în aceste terarii, cu soluri nisipoate și pietre și alte elemente de decor, precum bucăți de lemn sau flori de bumbac. Le poți cumpăra pe cele deja făcute de Anca și Anton sau poți comanda elementele separat și să îți construiești propriile terarii.

Un alt lucru extrem de special este faptul că o bună parte dintre terarii sunt făcute din vitralii reciclate din casele vechi de prin Sibiu. Susțin 100% ideea de reciclare și întotdeauna am simțit că obiectele recicilate au ceva aparte, de parcă păstrează unicitatea materialelor din care au fost făcute.

Acum vă las să descoperiți povestea de la sursă, căci i-am rugat pe cei doi owneri să ne spună mai multe din curtea lor despre business, creativitate și inspirație. Enjoy!

Echipa Greenarium

Începuturi

Cine sunt Raluca și Anton din spatele Greenarium? Ce background aveți, ce vă mai place să faceți?

Anton și Raluca, fondatorii Greenarium, suntem oameni pasionați de cultură, artă și viață sănătoasă. Eu, Anton, sunt actor la Teatrul Gong Sibiu, iar Raluca lucrează în zona de organizări de evenimente sportive și culturale, ea terminând facultatea de Management cultural. Noi doi suntem logodiți și urmează să ne căsătorim cât mai curând, în funcție de restricții.

De curând (deja au trecut doi ani) a intrat în echipă și Paul, coleg actor cu care am împărțit multe povești de-a lungul anilor. A fost interesat de ce făceam și ușor ușor s-a integrat în Greenarium. Și el este pasionat de artă și mai nou de restaurare, iar el este partea „artsy” din echipă, care caută mereu să se joace cu sticlă colorată.

Care a fost insight-ul de la care a pornit acest business? De ce Greenarium?

Toată povestea Greenarium a pornit când noi doi am vrut să oferim cadouri de Crăciun familiei și prietenilor, dar să fie cadouri făcute cu mâinile noastre. Așa am descoperit terariile, iar după ce am documentat și realizat vreo 20 de cadouri terarii am zis că ar fi o idee bună de afacere. Și așa a pornit povestea noastră. Am învățat totul din mers (și încă învățăm), dar în ultimul an am luat treaba mult mai în serios și ne-am pus „cu burta pe treabă”. Dacă înainte nu ne implicam prea mult pentru că era doar ca hobby și part-time (și în plus nici nu prea știam ce ar trebui să facem), acum nu ne ajunge ziua ca să terminăm tot ce ne propunem.

Inspirație

De ce doar plante suculente și aeriene, mușchi și licheni? De ce nu și alte tipuri de plante și flori?

Noi facem acum, în primul rând, căsuțe din sticlă pentru plante. Oamenii își pot alege ce plante să pună în ele. Pot pune inclusiv roșii sau alte legume. Dar noi promovăm plantele foarte ușor de întreținut. Iar cele mai ușor de întreținut sunt plantele suculente și plantele aeriene. Pe lângă avantajul întreținerii au o sursă nelimitată de a te juca cu decorarea căsuțelor cu pietricele colorate, nisip, mușchi și licheni colorați, felii de lemn, bumbac, scoarță de copac și în general orice crezi că s-ar potrivi lângă plante. Desigur, există și floriști care fac design floral în interiorul formelor realizate de noi, dar nu suntem neapărat „fani flori tăiate”.

Dacă ar fi să alegeți o superputere Greenarium, care ar fi aceea?

Superputerea Greenarium este că folosind niște materiale simple, transparente și vii, poți transforma casa sau biroul în loc mai prietenos și mai „designish”. Da, uneori simțim că facem oameni mai fericiți cu aceste terarii.

Dacă ar fi să faceți o scurtă retrospectivă, cu ce anume simțiți că v-a îmbogățit Greenarium? Spiritual, personal, firește.

Retrospectiva o putem face zilnic. Pentru că în fiecare zi ne îmbogățim cu ceva. Cel mai des ne creștem abilitățile de comunicare. Avem nevoie să vorbim mult cu clienții, cu potențialii clienți, cu partenerii și mai ales între noi. Iar în fiecare zi facem eforturi să ne dezvoltăm „mușchiul” dialogului.

Apoi am învățat destul de multe despre organizarea unei afaceri și despre planurile pe care trebuie să ți le faci. Și tot ce învățăm prin Greenarium se aplică în viață. Am început să ne facem acasă organizarea cu meniul săptămânal ca să gătim, să ne organizăm financiar și așa mai departe.

De unde vin ideile? Care sunt sursele de inspirație?

La început ideile erau copiate. Găsești pe internet o mulțime de variante și forme pentru terarii pe care le poți face ușor. Dar ele nu se găseau la noi în țară (cele mai multe sunt aduse din China). Așa că noi am lucrat mult cu ce ne inspira internetul. De fapt inspirația principală vine din solidele lui Platon.

Acum însă pregătim câteva variante foarte originale și noi și chiar pregătim un concurs de originalitate pentru designeri. Anunțăm curând mai multe.

Top 3 proiecte preferate, care v-au rămas inevitabil lipite de suflet.

Unul dintre proiectele de suflet a fost o orangerie. A fost primul nostru proiect mare. Am realizat pentru o pizzerie din Sibiu un obiect inspirat din oranjeriile englezești care avea un loc special într-o firidă de cărămidă.

Alt proiect a fost decorarea „cerului” din curtea interioară a Primăriei din Sibiu. Am agățat peste 100 de globuri cu mușchi și plante care atârnau spectaculos. A trebuit să lucrăm noaptea pentru că ziua nu trebuia să îi încurcăm pe angajați, dar a meritat.

Al treilea proiect provocator a fost să realizăm Trofee pentru o mare companie care fabrică bere. Am lucrat contra timpului pentru că deadline-ul era scurt, dar a fost o provocare din care au venit și alte idei.

Productivitate

Cum arată o zi din viața voastră?

Suntem foarte diferiți toți trei, astfel încât fiecare are alte tabieturi. Mie îmi place să mă trezesc cât mai devreme și să ajung la atelier cât mai devreme. În funcție de comenzi, încep să pregătesc sticla, să pun bandă de cupru și apoi să cositoresc. Între timp, pe fundal, cântă (sau vorbește) Radio Guerrilla (al căror Avanpost suntem), cu cafeaua lângă mine. După ce finalizăm comenzile și le pregătim să fie preluate de curier, eu trec la laptop. Aici începe treaba mai grea pentru tot ce faci pe calculator e mai puțin palpabil decât plantele, pământul și căsuțele din sticlă. Încerc să mă opresc până la ora 18 din treabă astfel încât să mergem și acasă (sau în altă parte) să ne relaxăm. Încerc să citesc atât dimineața cât și seara, dar uneori mă iau cu treaba atât de tare încât ajung acasă mult prea târziu pentru orice.

Care este cea mai mare provocare pe care o aveți în acest business?

Vânzarea este una dintre marile provocări. Niciunul dintre noi nu e om de vânzări la bază, așa că a trebuit să descoperim și să învățăm pe parcurs. Conectarea cu oameni noi, chiar dacă pare ușor de făcut, nu e chiar simplu de realizat.

Cum v-ați adaptat activitatea la această perioadă provocatoare și cu o puternică nevoie de adaptare?

Am avut norocul că avem o echipă foarte mică și am putut lucra legal în 2 sau 3 oameni câți eram maxim în atelier în același timp. Ne-am bucurat de grădina pe care o avem la atelier și am avut timp să punem la punct câteva planuri pentru Greenarium. Și când am pus la punct planurile, a început și treaba. Am avut comenzi venite pe shop-ul nostru online. Dar noutatea cu care am venit a fost să realizăm workshop-uri online de făcut terarii pentru angajații companiilor. A fost o idee tare bună pentru că astfel am putut să ne vedem online cu foarte mulți oameni.

Ce ați sfătui antreprenorii la început de drum?

Singurul sfat este să îmbine învățarea cu făcutul. Dacă doar citești și nu pui în aplicare, degeaba citești. Cel mai important este faci, să te apuci să faci!

One Comment

  • Sunt minunate creatiile Greenarium. Le-am descoperit si eu în această vară, odată cu mutarea noastră în Sibiu. Copilul meu cel mare este îndrăgostit de microhabitaturi și e fascinat de genul ăsta de creații. Își dorește și el unul. Combinația de sticlă, metal și verde mi se pare wow.

Leave a Reply

Verified by MonsterInsights