Skip to main content

Nu ți s-a întâmplat niciodată să citești un cuvânt și să îți sune atât de melodios, încât să începi să îl tot repeți în mintea ta, apoi cu voce tare, până când simți că te îndrăgotești de concept?

Well, mi s-a întâmplat mie. La prima vedere, mi s-a părut lung, greoi și cu o asociere de consoane aproape disonantă. Dar l-am tot repetat, ca și când aș fi avut o nevoie nebună de a-l imprima cât mai adânc în suflet. Așa am ajuns să îl iubesc și să îl fac să fie al meu. Să fie cuvântul meu, în cazul în care cineva mi-ar cere vreodată să îmi spun cuvântul. Știi… la fel cum îți spui numele când cunoști o persoană nouă.

Cuvântul meu este wondrous.

Pentru că aleg să îmi asociez viața cu această idee.  Pentru că viața înseamnă frumusețe, surprindere, un dar uimitor care ni se oferă, o combinație aproape amețitoare de clipe pure de fericire completă cu clipe în care ni se adună atâția nori în suflet încât ne simțim inundați și sufocați.

Pentru că dacă lași lucrurile mici și simple să te bucure, vei descoperi o fericire surprinzător de simplă. Fără sacrificii prea mari, fără compromisuri, fără remușcări. Pentru a atinge fericirea, care e compusă din momente scurte și răsfirate cronologic de-a lungul vieții, nu trebuie să te consumi sau să muncești foarte mult. Vei descoperi că viața chiar e wondrous.

Pentru că atunci când privești oamenii așa cum sunt, fără a proiecta în ei dorințele și așteptările noastre, fără a pune presiune, vei descoperi că oamenii sunt wondrous.

Călătoriile, explorarea, îmbrățișarea unor noi culturi, interacțiunea cu oamenii din lumi complet diferite. Wondrous.

Explorarea sinelui, creativitatea lăsată liberă, încercări, redescoperiri.

Un pahar de vin împărțit cu un prieten bun, povestind din amintiri și creând noi scenarii, de care să vă amuzați mai târziu. Vis. Dorință. Wondrous.

 

O îmbrățișare, ritmicitatea bătăilor de inimă, un șoptit (timid sau nu) la ureche, fiori, vulnerabilitate. Wondrous.

Un sunet care aproape îți blochează sinapsele și rămâi pierdut, privind un punct fix. Un parfum care parcă te întoarce în timp, acolo, la cineva. O privire de 5 secunde cu un necunoscut care îți transmite mai mult decât ai fi crezut. Wondrous.

Fascinația pentru un om, iubirea nemărginită pentru altul, regăsirea în mulți alții. Wondrous.

Beția provocată de vară, pasiune, dorință, ploaia ușoară și răcoritoare pe pielea încinsă de la alergat. Wondrous.

 

Bună, cuvântul meu este wondrous! Al tău?

One Comment

Leave a Reply

Verified by MonsterInsights