Dacă în trecut aș fi spus cu lejeritate și o ușoară aroganță că eu mi-am ales meseria, de fapt, scrisul nu numai că m-a ales pe mine, ci m-a și salvat continuu, în aproape fiecare etapă a vieții. Am fost un copil „special”, m-am născut (sau nu) cu balbism, o patologie care te ține la limita dintre copil cu nevoi speciale și normalitate. Balbismul este o formă de bâlbâială care face ca discursul să nu fie întotdeauna cel mai coerent și pune piedici destul de mari în comunicare și în formarea unui dialog.
Această condiție m-a făcut să mă exprim mult mai ușor în scris, să am o sensibilitate aparte atunci când vine vorba despre cuvintele pe care le folosesc și pe care le aud și să îmi găsesc refugiu și ascultare printre filele jurnalelor pe care le scriam. Am crescut cu această afinitate, neștiind ce să fac cu ea mai departe. Abia la terminarea liceului, după ce am epuizat, pe rând, toate încercările de a-mi alege meseria, mi-am dat seama că tot cuvintele mi-au rămas și că ele mă vor duce undeva, cândva.
Deși sunt tentată să spun că a fost un drum mai degrabă șovăielnic, privind în spate, îmi dau seama că fiecare mică decizie m-a adus aici și că iubirea mea pentru comunicare, cuvinte și scris m-a crescut, m-a șlefuit și m-a făcut să văd viața într-o anumită manieră. Aceeași manieră care a născut acest business în 2020.