Skip to main content

Chiar mişto, în condiţiile în care eu nu am venit foarte pregatită, pentru că nu ştiam la ce să mă aştept. În plus, la mine-i super haos cu mutarea dintr-o casă în alta şi chiar m-am muncit oleacă să pot să adun hăinuţele pe care voiam să le dau. Nu am avut suficiente umeraşe, am primit cadou un cuier unde să agăţ o parte din haine, iar vecina de stand mi-a împrumutat etichete de preţuri. No, ca să vedeţi ce gaşcă mişto s-a strâns acolo.

#clothes #yardsale

A photo posted by Cristia Cornea (@ccristiagram) on

În altă ordine de idei, avere nu am făcut. Şi nici nu faci avere dintr-un Yard Sale. Dar daca vă spun că mi-am scos prânzul absolut delicios de la Have a Cigar, mi-am luat o pereche de ochelari absolut demenţiali, o rochie superbă şi un puloveraş pufos de toamnă, mă credeţi că a meritat? Şi mai punem la socoteală că s-a mai făcut şi puţină ordine în şifonier cu ocazia asta.

#sunglasses

A photo posted by Cristia Cornea (@ccristiagram) on

Una peste alta, a fost o experienţă faină. E foarte plăcut să interacţionezi cu oamenii, care te întreabă poveştile hainelor pe care le vinzi, care îţi cer sfaturi despre cum ar putea purta o anumită haină pe care o ai expusă. Unde mai pui că-s fete şi femei de toate vârstele. Am avut o copilă care a venit la stand doar pentru bomboanele de ciocolată ( v-am zis că am şi aşa ceva ), dar şi o doamnă trecută bine de vârsta a doua, care a cumpărat foooooarte multe haine.

Love Yard Sale a fost târgul iniţierii mele în astfel de experienţe şi, cu siguranţă, voi mai participa şi la alte ediţii. Bineînţeles, voi fi mai pregatită next time. Deja ştiu cum funcţionează lucrurile şi ştiu şi ce trebuie să fac ca să iasă şi mai bine. Îi mulţumesc pe această cale Laurei Bucur, cea care a făcut posibilă această experienţă.

Spre final, vă las şi cu poze, căci ele pot să exprime ceea ce cuvintele nu reuşesc chiar de fiecare dată. Enjoy, dears!

 

DSC_0035

DSC_0037

DSC_0043

DSC_0049

DSC_0053

 

 

Mă puteți urmări și pe Facebook,Instagram și Pinterest pentru mai multe poze, idei și informații. ❤

One Comment

Leave a Reply

Verified by MonsterInsights