Machiajul disco și finalul glorios al cursurilor de make-up

Machiajul disco și finalul glorios al cursurilor de make-up

Pe cât de repede a început toată aventura mea de ucenic într-ale make-up-ului, pe atât de repede s-a şi terminat. S-a terminat aventura, nu şi ideea de a machia, să nu mă înţelegeţi greşit. Este adevărat şi faptul că nu intenţionez să fac o carieră din asta. Spun asta pentru că nu cred că este locul meu printre make-up artişti, iar motivul pentru care am dorit să fac acest curs a fost că voiam să învăţ să mă machiez singură. Având acest blog, uneori fac şedinţe foto şi nu are cine să mă aranjeze, mai merg şi la evenimente şi tot aşa. Mi-am dorit foarte mult să fiu capabilă să mă machiez singură. Lucru care s-a şi întâmplat, deşi putem să jur că nu voi reuşi. Acum mă simt mult mai înţeleaptă când vine vorba de trăsăturile feţei mele, de tipurile de machiaj, de îndemânarea mea.

Sunt multe mulţumiri de adus, dar voi dedica un articol special pentru asta. De asemenea, voi scrie mai pe larg impresiile mele după 3 luni de cursuri la Atelierele ILBAH, cu bune şi cu rele.

Până atunci, însă, să vă vorbesc puţin despre ultimul machiaj realizat de mine în cadrul cursurilor şi machiajul care mi-a picat şi la examen, as well. Este machiajul anilor ’80 ori machiajul disco. Poate o să sune ciudat, dar face parte din machiajele care mi-au plăcut cel mai mult. M-a relaxat puţin, pentru că în ultima perioadă, ştiind că se apropie examenul, devenisem puţin paranoică. Şi parcă m-a umplut cu energie. E atât de viu şi colorat şi mi-a dat senzaţia de libertate. Chiar mi-a plăcut şi mă bucur mult că l-am ales. Fiind vorba despre machiaj tematic, au fost mai multe din care puteam să aleg. Dar intuiţia m-a ajutat şi de data aceasta.

Ca reguli de make-up, avem culori puternice şi combinaţii îndrăzneţe, atât în ceea ce priveşte fardul, cât şi rujul. Blush-ul este tot într-o culoarea puternică şi merge cumva în continuarea machiajului ochilor. Ochii nu sunt foarte conturaţi, se merge pe creion, iar conjunctiva este albă. Nici genele nu sunt foarte mult scoase în evidenţă.

Vă las în compania pozelor! În curând, mai multe detalii despre cursurile Atelierele ILBAH.

Kisses & Hugs

machiaj disco, machiaj anii '80,

machiaj disco, machiaj anii '80

 machiaj disco, machiaj anii '80

Mă puteți urmări și pe Facebook, Instagram si Pinterest pentru mai multe poze, idei și informații. ❤

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *