Cele mai creative spații de lucru pentru freelanceri

Cele mai creative spații de lucru pentru freelanceri

Hey there!

Ca freelancer, devine plictisitor și frustrant la un moment dat să lucrezi de acasă. Nici faza cu cafenelele nu e întotdeauna cea mai potrivită. Așa că, se lansează întrebarea ”unde să găsesc un spațiu care să mă inspire, să îmi ofere mediul potrivit de lucru, dar să am și cafea, poate niște oameni la fel ca mine, cu care să mai schimb o impresie, o părere”. Ei bine, aici intervin eu, cu articolul de astăzi, în care povestesc despre tot felul de spații unde poți lucra dacă ești freelancer sau ai o echipă micuță. Mai jos vei găsi o listă cu astfel de locuri. Enjoy!

 

Nod Makerspace

Nod Makerspace este un spațiu creativ de lucru pentru cu oameni cu idei. Fix așa se numesc ei. Practic, vorbim despre un centru foarte mare pentru oamenii creativi, artiști, artizani, unde aceștia pot lucra, gândi, crea absolut orice.

Este pe bază de membership și ai acces la:

  • spațiu de lucru individual;
  • spațiu de lucru la comun;
  • studio;
  • scule, de la șurubelniță până la polizor și 3D printing;
  • sală de meeting;
  • spațiu de conferințe;
  • spațiu de depozitare.

În plus, comunitatea care s-a format acolo e super cool şi oamenii se ajută reciproc în orice. Deasupra clădirii se află Deschis Gastrobar şi se lasă foarte des cu petreceri cool after work.

Abonamentele sunt flexibile, în funcţie de ce nevoie ai: full time, part time, birou individual sau open space s.a.m.d.

Adresa este 160 Splaiul Unirii, Industria bumbacului, sector 4, Bucureşti.

 

Impact Hub

Cred că despre Impact Hub aţi mai tot citit în ultimul timp, este deschis de 5 ani şi, dacă nu mă înşel, este primul hub din Bucureşti. Este un loc foarte mişto, situat central, la Unirii.

Şi aici ai mai multe variante:

  • coworking, unde împarți biroul cu mai multe persoane;
  • birou individual;
  • sală de meeting;
  • spațiu de depozitare;
  • posibilitatea de primi corespondență la birou;
  • apă, ceai și cafea din partea casei.

În plus, comunitatea s-a mutat şi online, unde poţi primi suport şi feedback pe proiectele tale, atunci când simţi nevoia unei păreri în plus. De asemenea, ai flexbilitatea de a-ţi schimba tipul de abonament de la lună la lună, în funcţie de ritmul tău de lucru.

Au două locaţii deschise: Splaiul Unirii, nr.165 şi Timpuri Noi Square, clădirea 2, et. 1.

 

 

We Love Digital

We Love Digital este un spaţiu mult mai mic şi mai intim de coworking. Aici îţi poţi închiria un birou, dar locurile sunt limitate. Clar, vorbim despre o comunitate foarte bine închegată, de la care poţi primi sprijin ori de câte ori ai nevoie.

Au două locaţii: lângă ASE, pe Bulevardul Dacia, nr. 30 – clădirea Mecano, etajul 3 şi la Unirii, pe Strada Radu Vodă 17, etajele 4 şi 5.

 

Talent Garden 

Talent Garden este un hub recent deschis și este un loc cu un design foarte mișto. Ai ocazia să îl vizitezi, pentru a-ți face o idee, înainte de a închiria un birou aici. Însă, este mai mult decât un birou, este o comunitate, cu oameni din aceeași poveste, la un loc, care schimbă idei, se parteneriază, se ajută, trăiesc, muncesc și se simt bine împreună – exact așa cum se prezintă ei înșiși.

Poți găsi la ei:

  • 94 de birouri
  • coffee shop
  • spațiu de evenimente/conferințe
  • multă, multă inspirație

Se află pe Strada Ion Brezoianu, Nr. 23-25, aproape de Cișmigiu.

 

Thinkspace

Thinkspace este un microhub, adică un spațiu central, care combină aspecte ale conceptului de coworking. Practic, ceea ce poțo găsi la ei sunt următoarele:

  • spațiu de lucru individual, dar și spații de relaxare
  • spațiu pentru cursuri și workshop-uri
  • Internet și cafea din partea casei
  • o bibliotecă, în care poți găsi tot felul de cărți de specialitate, dar și beletristică.

Mie îmi pare foarte cool conceptul, au mai multe tipuri de abonamente, denumite foarte funny: Walk-in, Casual, Geek și Nerd. Au chiar și reduceri pentru studenți și tot felul de oferte.

Îi poți găsi pe Str. Academiei, nr. 7, et. 1 (superior), cam. 10-11.

 

360 HUB

360 Hub este un spațiu destinat antreprenorilor din zona de creație și inovație. De altfel, nu e o surpriză că locul arată… Așa cum arată! Demențial!

Este gândit ca un spațiu pentru evenimente, de la lansări de produs până la evenimente sociale, dar și pentru coworking, cu birouri modulare.

Te las să vezi fotografiile, e minunat locul ăsta!

 

Pura Vida Hub

Pura Vida este un loc de suflet pentru mine, așa că îmi e foarte drag să îți vorbesc despre el. Diferența adusă de acest spațiu este ideea de coliving and coworking. Practic, în aceeași clădire vei găsi un hostel super curat și drăguț. Mi se pare ideal pentru acei freelanceri care călătoresc mult și lucreză în diferite locuri ale lumii. În plus, dacă mergi acolo, e imposibil să nu întâlnești oameni din toate culturile, care-s foarte prietenoși și deschiși.

Abonamentele sunt flexibile, în funcție de ce nevoi ai – doar de lucru sau doar de dormit sau de lucru + dormit. Se află fix în Centrul Vechi al Bucureștiului, are un view de milioane și ai la dispoziție spațiu pentru lucru individual, dar si pentru diferite evenimente.

Ah, și ceai din partea casei.

 

 

Evident, orice sugestie este binevenită, așa că vi le aștept în comentarii! Zi frumoasăăăă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *