Despre un erou al vieții mele

Despre un erou al vieții mele

Hello,

Nu am mai scris de multă vreme o poveste despre viaţa mea de dinainte. De dinainte de omul care sunt acum. De dinainte de conştientizare şi acceptare.

Dar pentru că am primit o invitaţie de la KFC, iată-mă scriind un articol în care demasc eroul de nota 10 din timpul liceului.

De fapt, voi începe povestea cu mult înainte de liceu.

Povestea mea are ca personaj principal un copil care a fost întotdeauna scos din serbările şi piesele de teatru ale clasei. Un copil care nu era ascultat la oră decât de 2 ori pe semestru, pentru a putea avea 2 note la medie. Un copil de care se râdea când trebuia să îşi spună numele. Un copil care rupea creioane în timp ce vorbea, pentru a-şi putea canaliza toate emoţiile într-o altă sursă decât propriile gânduri şi cuvinte.

Ca în orice poveste, copilul trece printr-o perioadă de metamorfoză şi ajunge în perioada preadoloscentei, când laitmotivul întregii vieţi se leagă de două întrebări: De ce eu? şi Oare o să fiu vreodată altfel?. Totul este confuz, copilul duce o luptă continuă împotriva propriei existenţe. Nimeni din jur nu înţelege ce se întâmplă. Nici nu ar avea cum. Nimeni nu îşi poate asuma vina. Lucrurile sunt aşa cum sunt.

Urmează un lung drum al iniţierii, exact ca în basmul lui Creangă, pe care îl înveţi în clasa a 9-a. Un drum pe parcursul căruia copilul devine adolescent şi devine conştient de condiţia lui mai mult ca niciodată. Un drum pe care a mers singur, cu mici intervenţii ale unor personaje care, deşi nu înţelegeau cum pot să ajute, au oferit întotdeauna iubire necondiţionată şi sprijin. Un drum cu multe gropi şi denivelări, în care adolescentul a căzut, l-a durut şi s-a ridicat. De fiecare dată mai convins că povara pe care o poartă îi poate deveni la un moment dat un dar. A devenit.

Intriga a fost momentul în care adolescentul a trebuit să îşi aleagă drumul în viaţă şi avea nevoie să vorbească cu cineva despre asta – despre ce îi place, despre ce crede el că face bine şi i se potriveşte. În schimb, discuţiile s-au rezumat pentru o lungă perioadă la ceea ce, psihic vorbind, este capabil să facă. În niciun caz, comunicare. Pentru că i-ar fi greu să vorbească mereu cu oamenii. I-ar fi greu să reziste într-un astfel de mediu. Mai bine să aleagă contabilitatea, cu cifrele nu vorbeşti.

Sătul să i se spună mereu de ce NU e în stare să facă, de ce trebuie să se împace cu acest „handicap”, de percepţia celor din jur care l-au asociat mai degrabă cu defect decât cu normal, eroul a ieşit la suprafaţă.

Armele lui au fost încrederea în sine, atât de des zdruncinată, iubirea pentru oameni şi pentru comunicare, iubirea pentru scris, iubirea pentru cei care şi-au dat totul pentru el, iubirea pentru viaţă.

Adoloscentul s-a transformat într-un tânăr, student la Comunicare, care a ţinut mai multe discursuri în faţa colegilor, deşi, atunci când era copil, participa cu greu la serbări, care a lucrat şi a făcut voluntariat din anul I şi continuă să o facă şi astăzi. Toate, printre oameni. Cu care vorbeşte, râde şi nu se mai simte în niciun fel diferit. Azi nu mai rupe creioane pentru a reuşi să îşi verbalizeze gândurile. Azi nu se mai sufocă la gândul că oamenii se uită la el în timp de vorbeşte. Azi se acceptă fix aşa.

Balbism. Aşa se cheamă ceea ce toţi din jur au catalogat drept handicap, retard, incapabilitate de a articula cuvinte. Şi e încă prezent. Levitează constant, încercând să pună stăpânire. Dar eroul luptă. Nu mai luptă cu el însuşi, luptă cu anxietatea, cu dezamăgirea şi cu depresia pe care balbismul le poate genera. Şi o să fie bine pentru că şi-a promis asta.


La mine a fost balbismul. La alţii, sărăcia e cea care le spune nu dorinţelor, visurilor. Şi ei sunt nişte eroi pentru că nu îşi pierd speranţa. Iar noi putem fi acele personaje de pe marginea drumului.

Eu am început deja, prin mărturisirea celor de mai sus. Pentru articolul meu, KFC va dona o bursă de 250 RON copiilor din programul „Vreau în clasa a noua”.

Ce poţi tu să faci este să donezi în restaurantele KFC cel puţin 1 leu, chiar dacă nu cumperi nimic. Campania de strângere de fonduri este valabilă toată luna şi se află la cea de-a 10 ediţie. De-a lungul celor 10 ani de parteneriat, s-au adunat fonduri în valoare de peste 519.000 de euro, mai mult de 1000 de elevi reuşind să îşi continue studiile la liceu prin burse de câte 250 RON, oferite lunar de către World Vision. 2016 a fost un an record în ceea ce priveşte suma strânsă, atunci când KFC şi Pizza Hut România au donat 117.000 de euro.

#eroidenota10

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *