3 luni. Cam atât a trecut de când avem pisică. Suntem o frumoasă familie de 4 mame și un motan cu un temperament extrem de problematic. Dar, analizând puțin cum suntem noi, cumva… nu avea cum să ne găsească un pisic liniștit, ci unul cu o personalitate extrem de puternică și puțin bipolară.

Mă tot gândeam de ceva vreme că mi-aș dori un animăluț. Tindeam spre pisică pentru că am una acasă, la ai mei, și mi se părea super easy. Mi se părea! Ce-i drept, însă, nu făcusem niciodată ceva în direcția asta. Îmi tot ziceam „la un moment dat”. Apoi m-am angajat într-o agenție unde șef este Ramses, un motan parcă desenat după chipul și asemănarea lui Garfield. Până aici… aproape mi se calmase dorința.

Toate acestea până într-o zi în care Eliza, aka Miss Mentă, mă sună extrem de supărată că a găsit pisicul ăsta prăpădit la niște rude mai îndepărtate care nu vor să îl păstreze. Dormea în cuibul găinilor și abia respira de frică, nemâncat de vreo 3 zile. Femeia mi-a zis că ea nu pleacă fără el de acolo, dar că nu îl poate duce acasă la ea din anumite motive destul de rezonabile. Inițial, m-am blocat. După care am zis, fără să îmi dau seama, – „ok, adu-l aici și ne descurcăm”.

Câteva ore mai târziu, eram la veterinar pentru control și deparazitare, făcea pipi pe mine și se uita foarte urât la toată lumea din jur. Pe drum, am trecut pe la supermarket să luăm toate cele necesare: litieră, nisip, mâncare și-un pătuț. Odată adus acasa, a mâncat cu o viteză extraordinară, apoi a făcut pipi în mijlocul camerei mele. L-am mutat repede în litieră, unde am început să îi iau lăbuțele și să mă joc în nisip. A doua oară a mers direct acolo să își facă nevoile. Isteț, nu?

 

View this post on Instagram

 

Miau? 🐁 . . . . #glomni #panaramamica #catsofinstagram #instacats #greycat #grey #catphotography #meow

A post shared by Ramona Marilena (@marilena_ramona) on

Prima săptămână a dormit numai cu mine, nu am putut să îl las pe hol. Aveam nevoie să îl monitorizez și să îl iubesc de fiecare când zvâcnea, visa urât sau se speria. Amuzant era că făceam cu rândul, când mă trezeam eu și îl priveam, când se trezea el și se holba la mine. Am făcut o echipă foarte bună, ce-i drept! Cu multă răbdare și nopți nedormite la mine și cu multă putere de la el, peste câteva săptămâni am făcut o nouă vizită la vet, am început o scurtă cură cu vitamine și am făcut a doua deparazitare.

I-am cumpărat multe jucării și se joacă doar cu una dintre ele sau cu orice alt obiect din casă decât ale lui. Jocurile lui preferate sunt „hide & seek până plânge fraiera că am sărit pe geam” și „o mușc până mă dă afară din cameră”. Încă este copil curios și puțin agresiv. Acum te iubește și toarce, de îți topește inima, acum te mușcă de parcă ești cel mai mare dușman al lui. Orice pas făcut prin casă e o adevărată provocare, nu știi de unde sare și de ce se agață: de umăr, de picior, de păr…

A descoperit că statul la geam e super distractiv și mieunatul la pescăruși și ciori e super fascinant. A trecut de perioada în care a ros frunzele florilor, și-a dat seama probabil, odată cu diversificarea meniului, că nu-s cele mai delicioase. Este, în schimb, extrem de gelos pe telefon și dacă stau seara, în pat, scrollând pe Instagram, vine, împinge telefonul și se așază pe pieptul meu. Nu mai am nicio șansă să țin telefonul. Din fericire, la filme acceptă să ne uităm împreună.

 

View this post on Instagram

 

#glomni

A post shared by Ramona Marilena (@marilena_ramona) on

E băiat mare, a stat cuminte la vaccin și s-a purtat frumos cu medicul veterinar. Șocant de frumos. Acasă s-a răzbunat pe mami că l-a dus să îl înțepe ăia în picior. Cel puțin, știe că în public e bine să se poarte frumos.

Abia aștept să văd cum evoluează, cât de caraghios se face când o să fie pisică mare, câte o să mai distrugă prin casă și cum o să reacționeze când o să îl scoatem prima dată în parc, cu hamul.

To be continued…

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Post comment