Este aceeași. Nu am simțit că sunt alt om, mai bad ass, mai sexy sau, pur și simplu, mai interesant. Îl iubesc, mi s-a lipit de corp de parcă toată viața mea a lipsit și, finally, s-a pus piesa de puzzle care lipsea. Tatuajul meu este un reminder că nu sunt singură și nu am fost niciodată. Pentru cineva pe acest pământ, sunt mai mult decât lumina zilei și chiar există persoane care nu pleacă niciodată. Ei bine, poate fizic sunt departe, poate în altă lume. Dar ceea ce m-au învățat, îmbrățisările, cuvintele de bine și încrederea totală oferită mi-au rămas scut atunci când mi-am luat viața în propriile mâini.
Într-o lume în care individualismul, eul și schimbarea constantă sunt preceptele oricărei relații, tatuajul meu îmi aduce aminte că nu trebuie să îmi fie frică. Nici de singurătate, nici de respingere. Obișnuia să îmi fie. Obișnuiam să fug de oameni și să mă retrag în cochilia mea, convingându-mă că eu nu simt nimic. Nici acum nu știu dacă am pierdut sau câștigat ceva. Atunci când fugi, rămâi fără răspunsuri.
Tatuajul meu e un reminder a ceea ce am devenit în punctul acesta al vieții și este un omagiu pentru cele două persoane care m-au construit chiar și atunci când, pentru un moment, au rămas fără speranță. Dar au muncit neîncetat, iar eu, astăzi, sunt aici, scriind.
A fost foarte interesant să primesc tot felul de semnificații pentru simbolul de pe umărul meu. Cele mai multe voturi s-au dus către o inimă frântă. Sau doi șerpi. Două cătușe. Dar nimic din ce sunt eu nu ar fi meritat mai mult să fie însemnat pe corpul meu decât ceea ce vezi mai sus în fotografie.
Așa văd eu… un tatuaj nu trebuie să fie neapărat cel mai estetic sau cel mai inteligibil. Trebuie să aibă sens. Pentru tine, nu pentru ceilalți. Trebuie să te completeze, să apară ca și când a fost mereu acolo.
Simți momentul când îl vrei. Eu mă gândesc la el de mulți ani. Așteptam momentul ideal pentru că totul este timing. L-am primit cadou de ziua mea, iar prietenele mele m-au bătut la cap câteva luni. „Ar fi nice să îl faci totuși anul ăsta, părea că ți-l dorești foarte mult”, îmi spuneau. Dar nu l-am făcut nici atunci. Până într-o zi, când m-am trezit și i-am scris lui Vlad Constantin, de la TattooStation.
-Uite ce vreau, mi-l desenezi?
-Normal, o să fie superb!
3 zile mai târziu, într-o luni, fugeam de la birou pe la 15:00. L-a desenat cu mine de față, împreună am ales culorile, împreună am simțit emoțiile. E important să găsești pe cineva cu răbdare și care să îți respecte dorințele. Un artist care să își lase amprenta fără să o altereze pe a ta. Și l-am găsit pe Vlad. Am ieșit de acolo cu un zâmbet tâmp, tot eu, aceeași Cristiana.
Posibil să mai vină altele. Acum nu simt. But hey, am o viață întreagă în față de descoperiri și redescoperiri.