Skip to main content

Hello there! Poate (şi sper) că ai observat în ultima perioadă că am devenit tot mai interesată de problema inegalităţii de gen. De problema solidarităţii între femei. De problema educaţiei fetelor încă de la vârste fragede. Încerc din toate puterile, cu fiecare dezbatere pe care o am, cu fiecare ocazie/postare/articol, să mai atrag atenţia puţin câte puţin asupra acestui subiect. Şi mă adresez femeilor în mod deosebit. Apoi bărbaţilor.

Legat de acest subiect, am găsit o nouă sursă de inspiraţie în seria de evenimente Lady Steps, iniţiată de Simona şi Sandra – 2 tipe ambiţioase şi de admirat pentru această iniţiativa. Nu fac asta pentru bani, nici pentru reclamă. Fac asta pentru ideile în care ele cred şi pentru sprijinul fetelor la început de carieră, fetelor care sunt încă under construction şi au nevoie de direcţii sănătoase de urmat.

Am fost şi eu aseară la cea de-a treia ediţie, Lady Steps #3 – The Media Edition, împreună cu două prietene şi am rămas plăcut surprinsă de atmosfera caldă, prietenoasă şi deschisă către orice fel de discuţii şi dezbateri. Invitatele au fost pe măsură, nişte imagini la care chiar merită să aspiri – Anca Ungureanu (Director Identitate & Comunicare, UniCredit Bank) și Denisa Mihai (PR & Advertising Manager România Moldova, Avon Space).

Daaaar închei aici pentru că dacă încep să vorbesc pe subiectul ăsta… Nu mai termin. Aşa că îmi voi salva ideile pentru articole viitoare şi am să te rog să le cunoşti mai bine pe fetele din spatele acestui concept şi să le urmăreşti (pe ele, cât şi evenimentele pe care le organizează) pentru că mi-aş dori să schimbe viziunea asupra femeii.

lady steps

În primul rând, cine sunteţi voi, Sandra şi Simona? Cu ce vă ocupaţi? De ce sunteţi pasionate?

Simona: Dacă aş avea o carte de vizită ai citi pe ea că sunt Group Creative Director la Jazz Communication. Nu am carte de vizită pentru că e un domeniu în care reuşim să fim destul de informali şi asta e unul dintre lucrurile care îmi plac la industria publicităţii. La bază sunt copywriter, anul asta împlinesc 9 ani de când încerc să fac reclame la care să vrei să te uiţi. Am lucrat în agenţii din Bucureşti, Budapesta şi Praga şi planul e să continui să fac asta cel puţin cât încă voi fi la fel de pasionată. Am un soţ cu care îmi place să călătoresc o grămadă, o pisica haioasă şi visez să scriu un film într-o zi.

Sandra: Head of Copy MRM//McCann, îmi place cafeaua, Netflixul şi fast-food-ul. Cafea şi Netflix consum în cantităţi industriale, fast-food nu.

Cum de v-a venit această idee? Care este insight-ul de la care aţi pornit?

Simona: A fost destul de simplu, ne-am uitat în jur. Şi am văzut că în publicitate, în jur de 10% din poziţiile de director de creaţie sunt ocupate de femei. Ne-am uitat un pic mai departe, în domenii conexe, şi am văzut că situaţia nu este cu mult mai roz. Sigur, există şi excepţii, dar dacă faci o medie e clar că în poziţii de conducere bărbaţii predomină. Ceea ce poate fi descurajant pentru o tânără femeie care e la început de drum. Pentru că nu poţi aspira să fii ceva ce nu vizualizezi. Gândeşte-te, de exemplu, la câte fete cunoşti care se gândesc să urmeze o carieră în politică? E un domeniu unde balanţa e şi mai înclinată ca în industria creativă.

Ideea e simplă: dacă nu ai femei în creaţie, nu ai nici output creativ – idei, poveşti, exemple pozitive – care să fie relevant pentru ele. Şi atunci ne trezim că suntem catalogaţi ca fiind una dintre cele mai sexiste ţări când vine vorba de portretizarea femeii în media. În loc să vezi femei puternice, carieriste, care ştiu ce vor, vezi femei de decor, care pregătesc un sandwich bărbatului sau eventual nu ştiu să facă o parcare laterală. E un cerc vicios care se poate rezolva doar dacă avem mai multe femei în poziţii de leadership în creaţie.

De ce Lady Steps? Care este simbolistica din spatele acestui nume?

Sandra: Pleacă de la ‘baby steps’ şi ‘step by step’ – nu ne aşteptăm să mişcăm plăcile tectonice ale egalităţii de gen din prima. Puţin câte puţin, cu un ‘hai că pot şi eu’ şi un ‘aha moment’ cu care sperăm să plece fetele de la seminarii, încercăm să creăm o idee generală că îţi poţi permite să visezi la orice ideal, indiferent de gen.

Cui îi este dedicat acest tip de eveniment şi ce propune el?

Simona: Ne adresăm în principiu tinerelor femei la început de carieră care vor să înţeleagă mai bine cum îşi pot atinge ţelurile, într-o ţară în care au 10% şanse să ajungă în poziţii de top. Desigur că au venit şi femei care nu erau la început de drum şi chiar şi câţiva bărbaţi care erau interesaţi de subiect. Nu discriminăm.

Credeți că România este un mediu propice pentru un astfel de concept? De ce?

Sandra: Categoric. Pentru că numărul femeilor care conduc companii sau departamente de creaţie este încă foarte mic. Este foarte mare nevoie de programul acesta şi de multe alte iniţiative de genul, ca să inspire, să asigure un mediu pozitiv discuţiilor despre egalitate, să ofere modele pozitive, să promoveze creativitatea şi leadershipul în rândul fetelor, să creeze dialog şi sentimentul de empowerment.

lady steps

Care sunt subiectele pe care le-aţi abordat până acum?

Simona: În primele două ediţii am invitat directoare de creaţie, designerițe, dar şi directoare de agenţie. Le-am invitat să spună povestea lor personală de success, să vorbească despre campanii sau proiecte în care au fost direct implicate şi care a fost povestea din spatele lor, dar şi să ofere câteva sfaturi uşor de aplicat de către tinere femei la început de drum.

A 3a ediţie (n.ed. ediția de aseară, la care am participat și eu) va avea o temă specială, The Media Issue, şi vom vorbi despre felul în care sunt portretizate femeile în media – print, TV şi reclame – şi ce putem face ca femei în poziţii de conducere ca să contribuim la o imagine echilibrată, să promovăm diversitatea de gen în produsul creativ.

Iar în luna mai vom avea o invitată internaţională pe care încă nu vreau să o divulg, dar care promit că are foarte multe de povestit pe acest subiect.

Ce planuri de viitor aveţi?

Sandra: Aşa cum a zis şi Simona, să aducem speakerițe şi din afară, ca să lărgim sfera poveştilor şi a exemplelor, pentru că vrem să obţinem mai multe de aici.

Să facem să se înţeleagă exact ce este feminismul (feminism este când vrei aceleaşi drepturi pentru bărbaţi şi femei, adică egalitate, adică atât de simplu).

Să creăm o comunitate de fete care se simt inspirate, care înţeleg că toţi avem provocările noastre zilnice şi astfel devin mai înţelegătoare, care se ajută între ele, care se susţin.

Ştiţi voi, să fie bine, să nu fie rău 😉

Evenimentul este deschis oricui, pe bază de înscriere?

Simona: Oricine vrea să participle trebuie să se înscrie cu un mail la colega noastră teodora.călin@institute.ro, în apropierea evenimentului. Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate, pe principiul first come first serve.

E important de menţionat şi că evenimentul este endorsat de Art Director’s Club România şi powered by Unicredit Bank, cărora le mulţumim pentru susţinere.

 

So, eu voi participa şi la următoarele ediţii. If interested, mi-ar plăcea să mergem împreună, aşa că nu ezita să îmi scrii şi hai facem o gaşcă faină! ✿

 

 

 

 

Leave a Reply

Verified by MonsterInsights