Skip to main content

Sunday Chillday

Hey there! În această duminică minunată, am plăcerea de inaugura un serial de articole denumit, aşa cum vedeţi şi mai sus, Sunday Chillday. Am mai văzut acest gen de articole în blogosfera internaţională şi, pe ici-colo, şi pe la noi şi chiar mi se par inspiraţionale, uşoare şi care oferă o stare de bine. Mie, cel puţin, îmi face mare plăcere să citesc, spre exemplu, Easy like a Sunday morning, de la Irina Markovits, sau Ce-am făcut săptămâna asta, de la SeptembrieJoi.

În principiu, voi vorbi despre orice ţine de lifestyle, despre recomandări, descoperiri, lucruri faine şi inspiraţionale şi pe care, sper eu, să vă facă plăcere să le citiţi la cafeaua de dimineaţă. So, let’s get started!

Moodboard

Probabil că mai toată lumea visează acum la mare, soare, un şezlong şi un cocktail alături. Nu aş refuza nici eu o asemenea ofertă, let’s face it! Daaar, moodboard-ul meu pentru luna asta e cam aşa cum îl vedeţi mai jos. Undeva la munte, aer răcoros (urăsc căldura), linişte, o cafea neagră şi tare, cu ceva gheaţă în ea (e totuşi vară). Apoi mai văd o carte bună, care să mă acapereze total şi să mă facă să mă detaşez de realitate. Mai vreau să mă inspire şi să mă aşez la masa de scris şi să încep să scriu. Să scriu despre mine, despre viaţă, despre frică, despre iubire, despre a fi om. Eventual la o maşină de scris, it’s much more fun the old way!

sunday chillday

Beauty News

Aici am o descoperire super interesantă. Este vorba despre Urgo Spot, un produs ce purifică și acționează împotriva coșurilor fără a irita pielea și permite aplicarea machiajului. În momentul utilizării formează o película invizibilă și protectoare pe durata a 6 ore, timp în care acționează activ în accelerarea dispariției coșurilor. Acidul salicilic și uleiul esențial din arborele de ceai purifică și accelerează dispariția coșului. Se evită astfel atingerea zonei afectate și se reduce riscul de apariție a semnelor. Mai mult decât atât, spre deosebire de alte produse, permite aplicarea machiajului și în zona afectată. Sub forma unui stilou portabil, produsul este extrem de ușor de utilizat permițând o aplicare precisă ori de câte ori este necesar. Produsul a fost testat clinic, 100% din utilizatori declarând ca accelerează dispariția coșurilor.

Ce-i drept, nu l-am testat încă, dar cred că e pentru prima dată în viaţa mea când abia aştept să îmi iasă un coş. Probabil o să fie prima şi ultima dată când auziţi asta de la o fată, dar pe bune că m-a intrigat acest produs şi chiar vreau să văd dacă funcţionează exact aşa cum promite. O să vă ţin la curent cu treaba asta.

sunday chillday

Fashion Stuff

La capitolul modă nu am nicio descoperire wow. În schimb am o recomandare pe care o fac cu tot dragul și cu toată încrederea: Targul Love Yard Sale. Am participat în calitate de expozant în vara anului trecut, la o ediţie specială cu bloggerițe, iar de atunci mă tot chinui să ajung şi în calitate de cumpărător pentru că mi-a plăcut foarte tare. Din păcate pentru mine, acest târg se ţine doar în weekend-uri, iar la mine weekend-urile sunt de cele mai multe ori extrem de ocupate, ori plec din Bucureşti. Însă vă îndemn pe voi să mergeţi săptămâna viitoare – 25-26 iunie, Mântuleasa, 40 – cu promisiunea solemnă că voi ajunge şi eu curând. Nu de alta, dar am ochit de fiecare dată chestii faine şi m-am ofticat foarte tare.

DSC_0043

What’s new on my bookshelf?

Am fost joi, 16.o6, la lansarea cărţii „Te iubesc pe nevăzute” a Alinei Ilioi, fata care scrie cu sufletul, aşa cum îmi place mie să îi spun. Cunoscând-o pe Alina, recomand cu mare, mare încredere această carte, care vorbeşte despre iubire, despre ce înseamnă să oferi fără să aştepţi să primeşti ceva la schimb, despre cum iubirea te schimbă şi despre ce înseamnă compromisurile atunci când iubeşti. Cred că este o carte care te va obliga să îţi pui întrebări şi să găseşti răspunsuri. Cu alte cuvinte, te va obliga să te eliberezi şi să laşi loc lucrurilor bune să pătrundă în viaţa ta.

sunday chillday

What’s new in my playlist?

Tot la minunatul eveniment de lansare l-am descoperit pe Sere Claudiu, un tip care cântă nişte cover-uri ATÂT de mişto, încât sună mai bine decât originalele. Are o voce caldă şi preţ de jumătate de oră nu am putut să îmi iau ochii de la el, căci simţeam pasiunea pe care o investeşte în acel moment. La final, ne-a cântat şi o melodie compusă de el, pe care abia aştept să o văd pe Youtube, de altfel.

Leave a Reply

Verified by MonsterInsights