#ofaptabunapeluna continuă și în 2019 – Sâniziene

#ofaptabunapeluna continuă și în 2019 – Sâniziene

O faptă bună pe lună nu mai este un obiectiv, a devenit actually un way of living. Ca să devină totul oficial, i-am pus un hashtag și am transformat într-o campanie personală. O faptă bună pe lună înseamnă că, odată pe lună, fac ceva pentru ceilalți – fie că îmi ofer timpul, o parte din banii pe care îi muncesc, know how-ul pe o anumită chestie șamd. Nu scriu despre asta aici doar ca să vadă toată lumea, ci ca să promovez oameni, business-uri sociale și povești ce merită spuse peste tot.

Ianuarie a început cu achiziția unui obiect de la Sâniziene. Este o artistă care își dedică timpul construind obiecte (din materiale reciclate de la ghivece și vaze), cu forme de sâni. Mesajul pe care ea vrea să îl transmită este că trebuie să îți iubești corpul în fiecare zi, așa cum e el. Balonat, pistruiat, mai slăbuț, mai pufos, mai alb, mai bronzat și tot așa… Fiecare obiect e unic, nedefinit 100%, așa cum e viața fiecăruia dintre noi. Mesajul ăsta nu vine singur, ci la pachet cu un scop nobil.

Cu fiecare obiect de acest tip vândut, sunt susținute femeile vulnerabile, care au suferit din cauza violenței domestice și care învață acum să își privească trupul cu respect și iubire. Pentru ele se strâng bani ca să se poată construi un centru de sprijin, singurul de genul acesta din România. In charge of this sunt Asociația COMMA și proiectul UșaGalbenă, despre care puteți citi mai multe detalii pe site-ul lor. În comunitatea COMMA se află terapeuți, medici, reprezentanți legali și oameni care vor să ajute femeile.

 

Produsele Sâniziene sunt găsite pe contul lor de Instagram, dar și în categoria de Shop din site. Poți găsi acolo magneți, vaze, suporturi pentru bijuterii sau chiar globulețe de Crăciun. Toate au sâni și toți sânii sunt frumoși. Prețurile nu sunt deloc mari, abia depășesc 50-60 lei, în funcție de mărime. Au sediul în Cluj, dar livrează în toată țara, prin poștă.

saniziene
Glomni, luând Sâniziene în primire

 

Ia Sâniziene pentru tine, fă cadou sau doar donează!

Kisses & Love from Cristia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *